[Leonid7]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu cred că despre apărare era vorba aici, cât mai mult despre încercarea de a înţelege un fenomen: comunicarea, relaţiile dintre oamenii care activează pe forum.
Dragul meu, există mai multe stiluri de comunicare, sper că eşti de acord. Depinde şi de om şi de context etc.
Un prim stil este uşor de găsit astăzi pe stradă (şi pe forum, că sunt aceiaşi oameni la mijloc): zgomotos, în cuvinte puţine şi abjecte, mereu pe ton arţăgos ori cu veselie tâmpă de maimuţă isterizată, fără conţinut intelectual ci doar emoţional primar, joc penibil axat pe lupte de putere. El aparţine mulţimii de indivizi subumani, produse ale societăţii româneşti recente, unde bâta-banu-şiorganu au adus la noi ciolanu. Din păcate majoritatea tinerilor comunică tocmai în acest mod. Trist spectacol, sunt vădite ravagiile instinctelor şi furiilor toate, tocmai acolo unde ar fi trebuit să se ridice omenescul. Şi unde nu a mai rămas altceva decât un maidan gol şi trist, ca după războiul atomic.
Sunt oameni care pot comunica un pic mai elaborat: folosesc cuvinte şi expresii mai nuanţate, semne emoţionale mai rafinate şi mai bogate în sugestie, tonul e mai potolit, interlocutorii se ascultă între ei şi nu vorbesc mereu unul peste altul. Aici e loc şi de altceva decât de instinctele primare: se înfiripă oleacă de omenesc, parcă, o ţâră de intimitate. Prinde aripi oarece mărturisire, se poate convieţui, se poate chiar, cu chiu cu vai, iubi.
Există şi o comunicare smerită, vădit iubitoare. Oamenii folosesc un ton şi expresii alese cu grijă, pline de must, trofice, potrivite situaţiei şi, frecvent, voii lui Dumnezeu. Aici creşte iubirea. Oamenii se sprijină unii pe alţii, cu adevărat con-vieţuiesc, iar nu con-mor (precum cei din prima categorie).
Se poate întâmpla să se comunice şi prin mijlocirea unui citat, a unui îndemn găsit într-o carte, a unei melodii etc.
În fine există o comunicare despre care îmi e greu să vorbesc acum, anume comunicarea vie, explicită ori nespus de fină, de tainică, dintre Dumnezeu şi om. Aici e ceva atât de gingaş încât mă reţin să vin cu grosolănia mea şi să comentez ceva. Dar amintesc şi acest nivel al comunicării, totuşi.

Acum, nu ştiu pe ce palier al comunicării te situezi tu, din acestea enumerate (sau poate or mai fi şi altele).
În ce mă priveşte, îţi sugerez, dacă nu eşti mulţumit de atmosfera topicului, de modul cum scriu cei care au participat cu postări: arată-ne tu cum se face treaba! Învaţă-ne tu cum să scriem, cum să dialogăm.
Sper însă că nu intervenţiile seci, contestatar-agresive şi distructive (pe care ni le-ai expus până acum) doreşti să ne fie modelul. Pe acestea, să mă ierţi, eu le resping deplîngîndu-le şi le deplîng respingîndu-le, precum cred că le vor respinge şi cei cărora spui că le iau apărarea.

Care e opinia ta?

P.S. Ce anume nu ai înţeles din mesajul meu? Te rog, precizează şi îţi voi răspunde, dacă pot.

Din mesajul anterior nu am inteles nimic. La mesajul actual iti pot raspunde ca nu am un anumit model de mesaj,si nu cred ca pot invata pe cineva cum sa comunice.Pe mine ma intereseaza acel mesaj prin care se poate comunica ceva,care suscita interes,si nu e doar o nota informativa.
Ceea ce probabil nu intelegi este de ce m-a deranjat acest topic.Pai e simplu. Stiu acest capitol al Sfantului Serafim,de foarte mult timp,si il recitesc periodic,cand imi cade in mana.Insa opinia mea,este ca daca ai ceva de spus la ceea ce spune parintele Serafim,trebuie sa o faci cu cuvintele tale,nu sa reproduci ceea ce scrie in carte.Eu personal nici nu pot citi mult pe calculator,imi fortez prea mult ochii.Deci ar fi interesant de vazut ce parere avem noi insine despre aceasta povestire foarte raspandita....Cum am putea noi insine dobandi Duhul Sfant,cu metodele noastre ,cum am gandit noi,dupa ce am citit cele spuse de parintele Serafim. Si ,ce alti parinti au dat acelasi sfat,cu alte cuvinte insa? etc etc