Ii face placere sa uite...:) Il ajuta sa traga draperia peste sentimentele vraiste si dureroase, il ajuta ca un anestezic, il impinge unde vrea sa ajunga (in dezastru, conform unei dereglari adinci a menirii lui).
Si mai ales ii da pentru cateva momente impresia teribil de falsa ca si-a recapatat controlul si puterea.
De aici are doua cai:
a) sa caute mai departe controlul si puterea, apelind fireste la "solutia" alcool; si face asta pana moare in ipostaza unei caricaturi a propriei persoane.
b) sa accepte ca Altcineva este Izvorul puterii si sa caute intrarea in comunicare/comuniune cu Acela. Sa puna la inima intelesul cuvantului "Fara Mine nimic nu puteti face!". Sa devina, adica, un om credincios, cu frica de Dumnezeu. Iar asta nu vad cum se poate face altfel decat in Biserica.

Insa, dincolo de problema alcoolismului (care e boala duhovniceasca, psihologica, somatica) eu dadusem exemplul acela cu scopul de a ilustra cum o placere nevinovata, la inceput, poate fi un factor cheie intr-un context de alti factori care duc fiinta umana la cadere, boala crunta si chiar moarte.
Vroiam sa arat "riscurile placerii", subliniind ca omul ar trebui sa fie foarte vigilent cu placerea, oricat de nevinovata pare ea. In vreme ce recomandarea Bisericii, care consta in infranare si vigilenta permanenta, se dovedeste a fi tocmai antidotul potrivit pentru vicleana si derutanta cursa a raului.
Inteleapta este Biserica noastra, Domnul fie laudat impreuna cu Sfintii Sai!

P.S. Orice hot a fost candva un om cinstit. Orice curvar a fost candva un fecior neprihanit. Orice alcoolic a baut candva un prim pahar insotit de nevinovata placere. Toate au inceput, candva, intr-un moment al vietii, ca placeri nevinovate. Si, vai, ce a urmat mai apoi in mult prea multe cazuri dramatice si tragice... Nu mai e necesar sa insist. (Prevederea e mama intelepciunii. Frica pazeste pepenii. S.a.m.d.)