[Mihailc]

În prealabil postat de CristianR

Sper într-o continuare a acestui cuvânt adânc, pentru că am putea deznădăjdui văzând cât de rău stăm, cât de mare este riscul/ probabilitatea autoamăgirii. Cum ieșim din iadul vieții de acum, pentru a-l evita și pe cel veșnic? Cum ieșim din înșelare? Cum putem învăța să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele în mod real?

Sper şi eu într-o continuare în planul vieţii reale, unde zi de zi şi ceas de ceas putem să dăm posibile răspunsuri personale întrebărilor capitale pe care le-ai formulat. Oricum starea de deznădăjduire este mult mai favorabilă trezirii conştiinţei decât ignoranţa şi automulţumirea trufaşă. Printre rugăciunile dimineţii există una care spune: "şi întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să mânec şi să slăvesc puterea Ta", deci deznădejdea poate fi locul de unde ne ridicăm întru înnoirea minţii şi a vieţii, spre arătarea şi slava puterii lui Dumnezeu. Abandonul activ în grija Tatălui devine operant în momentul când renunţăm să vedem în creştinism un mall ideologic de unde luăm doar ce ne place, ce ne convine, ce credem noi că ne vine bine şi nu ne afectează prostia, comoditatea şi lenea.