Adevarat a inviat!
Mai in gluma, mai in serios, citand un personaj public si poate nu chiar atat de indragit de anumiti oameni, as spune ca da, am incredere in aproapele meu: am incredere ca va minti, am incredere ca va fura, am incredere ca va da in cap, etc.
Acum sunt dator cu o explicatie asupra a ceea ce am afirmat mai sus. Noi suntem simpli muritori. Suntem slabi, oricat de puternici ne place sa credem ca suntem. Tocmai de aceea ne temem de ceea ce ni se poate intampla. Din "vasta" mea experienta pot spune ca noi, oamenii, suntem dominati de frica. Iar aceasta frica imbraca mai multe forme: frica de moarte, frica de singuratate, frica de boala, etc, pana la frica de Dumnezeu si de a nu fi mantuit. Am uitat de frica de bau-bau care ne macina inca din copilarie ? :) Tocmai din acest motiv ne asteptam mereu la ceea ce e mai rau. De aici rezulta increderea de care vorbeam mai inainte.
Ce se intampla insa cu Dumnezeu ? Cum de El are incredere in noi ? Foarte simplu. El este atat de puternic incat nimic din ceea ce noi suntem in stare sa facem nu il poate afecta. Un mic exemplu: cum ar fi sa dam pe mana unui copil cea mai zdravana maciuca din lume ? Sau hai o minge de cauciuc. Nu-i asa ca, prin faptul ca nu ne temem ca ne poate face rau cu aceasta, se cheama ca avem incredere sa i-o dam ? Ati avea cumva incredere sa ii dati un pistol sau o croseta ? Normal ca nu. Nu se stie cum reuseste sa impuste pe careva sau cum sa scoata vreun ochi cu croseta.
Astfel, atata timp cat suntem constienti ca actiunile persoanei in cauza ne pot afecta in mod negativ, nu poate exista o astfel de incredere. Putem avea incredere in aproapele nostru doar in cazul in care suntem constienti ca orice ar face noi nu vom fi afectati, sau in cazul in care nu suntem constieti ca ne poate afecta. Sau de ce nu, mai poate exista inca un caz si anume cel in care stim perfect ce putem pati, insa ne doare fix in coltul mesei de acest lucru deoarece avem alte preocupari pe care le consideram mult mai importante.
Are sens ceea ce zic ?
|