Am început răspunsul meu citând din "Jurnalul fericirii" (în mesajul anterior), pentru că mi-a reţinut şi mie atenţia, ca şi Laurei, ideea părintelui Nicolae Steinhardt că încrederea în semeni este o însuşire a creştinului.

Nu pot să dau un răspuns concret întrebării lansate în acest topic, pot însă să spun că este dureros atunci când încrederea acordată ne este înşelată... Asta poate arăta că aşteptările noastre sunt uneori prea mari, că idealizăm persoanele din jur care sunt, totuşi, supuse greşelii, tentaţiilor... ca noi toţi, de altfel. Şi aici intervine iertarea cu care suntem datori, căci şi Domnul ne iartă nouă...

Întrebarea mea este dacă ar fi oportun să îi mărturisim celui care ne-a înşelat încrederea acest lucru? Este delicat, probabil depinde de la caz la caz.