Subiect: Istorii cu talc
View Single Post
  #1212  
Vechi 20.01.2019, 20:38:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.978
Implicit

Se zice că era un om care, în preajma iernii, se trezi fără lemne de foc. Avea nevoie și de ceva lemne de construcție. Alergă în pădure, dar acolo constată că toți copacii aveau crengile sus de tot și nu putu apuca nici măcar una s-o rupă.
Era pe când copacii înțelegeau de vorba omenească. Omul nostru știa acest lucru și se rugă de mai mulți copaci să-și lase crengile în jos, să-și facă și el o sarcină de crengi, să-și împlinească nevoile. Dar, ca și cum s-ar fi vorbit între dânșii, copacii nu-i arătau nici o bunăvoință, ținându-și toți crengile ridicate, parcă dimpotrivă, apărându-le.
Unuia singur i s-a făcut milă și aplecându-și câteva ramuri, l-a chemat: „Vino. Mi-e milă de tine!”. Omul a prins ramurile, a început să le despoaie de crengi, iar la urmă, rupând una mai grosuță, a auzit zicând: „Pe mine cioplește-mă frumos, fă-ți la fierar un topor ascuțit și fă-mă coadă de topor. Și vino cu toporul în pădure și taie câți copaci vrei”. Nu te vei mai ruga de nimeni. Omul făcu așa. Și se întoarse în pădure. „Încearcă-mă în copacul acesta”, îi zise coada. Și omul o încercă. Toporul, mânuit bine din coadă, tăia de minune. În curând copacul fu gata să cadă.
Înainte de a cădea, omul și coada de topor îl auziră din nou: „Să fii blestemat, îi zise omului, că ai încălcat legea recunoștinței. Mie mi-a fost milă de tine, iar tu, drept răsplată, m-ai tăiat și încă pe mine cel dintâi. Asta ți-e recunoștința? De m-ai fi lăsat, ți-aș fi dat în toate toamnele din crengile mele!”. „Iar tu, îi zise cozii de topor, să fii blestemată în vecii vecilor și numele să-ți fie de ocară în toată lumea, că te-ai întors împotriva mea și a pădurii din care te tragi, făcăndu-te unealta acestui nerecunoscător. Și numele tău de ocară să-l poarte și omul care va face ca tine”. De atunci și până azi, cu acest nume de ocară au rămas printre oameni, toți trădătorii de neam, nerecunoscătorii, cei care și-au pierdut omenia fata de tara si neamul lor.
Mitropolit Antonie Plamadeala
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote