Subiect: Istorii cu talc
View Single Post
  #1218  
Vechi 02.02.2019, 01:25:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.978
Implicit

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul și cu nora lui, care aveau un băiețel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii ii erau încețoșați, iar pașii împleticiți.
Întreaga familie manca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului și vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mana după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe fața de masț. Fiul și nora se simțeau tot mai iritați de neajutorarea lui.
Până-ntr-o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicul, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre și să tot audă cum plescăie și troscăie în farfurie!” Așa că soțul și soția au pus o măsuță în colțul camerei, după ușă. Acolo bunicul manca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Și pentru că bunicul reușise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcția bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiți și triști – singur, după ușă bunicul își manca bucățica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculița pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băiețelul se uita când la bunicul, când la mămica și la tăticul lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatăl a observat că băiețelul meșterește ceva pe covor.
S-a apropiat și a văzut că încerca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo”, l-a întrebat tatăl duios.
Băiețelul și-a ridicat ochii mari spre tăticul lui și i-a răspuns la fel de duios: “O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu și mami când cresc eu mare…” A zâmbit și s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost randul părinților să rămână fără cuvinte.
O liniște apăsătoare s-a așternut în cameră. Și lacrimi mari și curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi știau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soțul l-a luat pe bunic de mână și l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicul urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea și în fiecare seară de-atunci înainte, pâna la sfârșitul zilelor lui.
Și, dintr-un motiv sau altul, nici fiul și nici nora nu mai păreau să fie deranjată dacă se vărsa din lapte pe fața de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiță pe covor.
Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Sursa: după o povestire de Lev Tolstoi
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote