[alexaa]

Inca mai locuiesc la parinti, ca sa fie mai clar contextul. Nu stiu ce sa mai cred. De o mare bucata de vreme, simt ca nu ma mai sufera in fata ochilor. Se ia de mine si incepe cearta din nimic. Nu pot sa zic nimic, ca imediat spune(impropriu zis "spune", mai de graba racneste) ca sunt lipsita de respect fata de el si ca el m-a facut pe mine, nu eu pe el, ce tupeu am eu sa ii invat pe el.
De multe ori doar imi dadeam cu parerea si nici nu ma adresam lui, ci sorei mele sau mamei mele. Daca incerc sa ii spun ce simt, iese un mare scandal. Chestia asta se intampla destul de des in ultima vreme si ma influenteaza in mod negativ, caci imi influenteaza capacitatea de a munci si ma tulbura foarte tare incat imi vine sa plang si ma ia tremuratul.
Se cearte foarte des si urat si cu mama, de foarte multe ori sunt de fata si de multe ori am incercat sa atenuez dicutiile, dar mereu nu iese decat mai urat. Insa nu pot sa-mi tin gura, pentru ca este nedrept fata de mama si incearca sa suprime orice farama de personalitate mai are in ea.
El trebuie sa fie in control intotdeauna, ii pune in gura cuvine pe care ea nu le-a spus ca sa iasa mama vinovata in orice. Dar cum am zis, fiindca eu sunt de fata, ca de mult nu se mai jeneaza sa urle la mama de fata cu noi, si eu nu tac, ci ii zic ca mama nici nu a zis asa ceva, ci ii zic exact ce a zis, ca mi-a dat Dumnezeu memorie buna.
Din pacate, de multe ori, parintii mei se cearta pentru ca mama imi ia apararea cand tata zice ceva rau despre mine. De alte ori, se cearta numai fiindca vrea sa fie numai ca el.
In orice caz, de discutie civilizata arar auzi la noi, dar totusi se intampla.
Si din toate astea, tata pare un nene tare rau, dar nu este un nene rau. Are insa niste probleme pe care nu reusesc sa le rezolv, ca n-am cum. Ii vin din copilarie, caci tatal lui il batea si pe el si pe fratii lui si pe mama lui...ii snopea din bataie si din "ba prostule si bun de nimica" nu-i scotea. In rest, tata nu e un om rau, face treaba daca e treaba de facut, te bazezi pe cuvantul lui daca a promis ceva, niciodata nu a ridicat mana sa dea. Cu oamenii din afara nu se comporta asa cum face cu noi. Niciodata nu tipa la ei si nu ii ameninta.
Dar problema e ca atunci cand stau de vorba cu el, intai se incepe omeneste. Daca fac imprudenta sa lungesc vorba mai mult de un minut, imposibil sa nu inceapa cearta si scandalul, nu stiu cum.
Am inceput cu "cred ca nu ma mai suporta" pentru ca in ultima vreme, toate scandalurile au cumva legatura cu mine, fie ca am zis eu ceva, fie ca mama si tata se cearta din cauza mea.
M-as muta de la ei, dar nu cred ca e bine. Tata este inca in somaj si probabil ca o sa mai dureze pana gaseste serviciu. Mama nu are serviciu, iar daca plec, ma tem ca or sa se decurce greu numai din somaj, cu platitul chiriei si cu toate facturile si cu mancarea, stim toti toate care sunt de platit. Dar nu numai asta este temerea mea. Ma tem ca mama "o sa se faca din ce in ce mai mica" sau o sa-i zica "nu te mai suport, ma mut la fi-mea" si atunci nu pot sa-mi inchipui ce o sa iasa, dupa cum il cunosc eu pe tata. Mi-e teama sa o las numai cu surorile mele si tata. Ele sunt mai mici si lipsite de aparare. Ma gandesc de asemenea ca nu o sa fiu in stare sa me gestionez singura.
Stiu ca nu am nici un cuvant inaintea lui, dar totusi, daca sunt acasa, macar nu se mai cearta din cauza banilor, ca nu vreti sa stiti ce era inainte.
Ma rog la Dumnezeu pentru pace in fiecare zi si Domnul face minuni in tot timpul, dar cum in anumite situatii nu pot sa stau degeaba, ca nu sufar nedreptatea cum nu sufar sarea-n ochi, pace nu poate sa fie.
Nu stiu ce sa mai fac, incerc de fiecare data sa trec peste situatie, sa iert si sa ma comport ca si cum totul e ok(ca tata se comporta de fiecare data ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic), dar ma simt din ce in ce mai aproape de o prabusire nervoasa. Incerc mereu sa nu mai plang si sa nu ma mai consum, cum imi zice mama, ca nu se merita sa-mi distrug nervii, dar nu e deloc usor.