Legat de subiect, iata un articol al lui Savatie Bastovoi:
Ierarhie sau dictatura bisericeasca?
Autoritatea pe care trebuie sa o aiba conducatorul bisericesc asupra turmei sale, cu parere de rau, de multe ori, se transforma în dictatura. Intentionat am folosit cuvântul turma, nu supusi, deoarece, în Biserica, chiar daca exista supunere, totusi nu exista supusi. Dimpotriva, potrivit doctrinei ortodoxe, singurul supus este însusi conducatorul.
Replica lui Hristos este foarte categorica, când zice: „Stiti ca ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele si cei mari le stapânesc. Nu tot asa va fi între voi, ci care între voi va vrea sa fie mare sa fie slujitorul vostru. Si care între voi va vrea sa fie întâiul sa va fie voua sluga” (Matei 20, 25-27). Hristos, Preotul ideal, este numit de Ioan Gura de Aur „sluga a mântuirii noastre”. Asemeni Lui trebuie sa fie orice preot.
În relatia dintre oameni cele mai urâte lucruri sunt tradarea si dictatura. A porunci altui om înseamna a-i smulge de pe cap cununa libertatii pe care I-a daruit-o Însusi Hristos. Caci „si Fiul Omului, spune Hristos, n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi” (Matei 20, 28). Dictatura contravine naturii umane, deoarece noi suntem chip si asemanare a libertatii si a suveranitatii lui Dumnezeu. De aceea, si Hristos, vrând sa pastreze acest principiu, înainte de a le da ucenicilor puterea de a lega si a dezlega, le-a spalat picioarele, aratându-le felul în care trebuie sa-si manifeste puterea.
Evanghelia trebuie sa intre în viata crestinilor, ea nu este doar un florilegiu de metafore si proverbe frumoase. Si în zilele noastre exista astfel de preoti „evanghelici”. Un contemporan de-al nostru din Grecia, parintele Epifanie, aplica pilda spalarii picioarelor la propriu. Pentru ca a fost un parinte carturar si cu multa deschidere, veneau la el multi studenti, care marturiseau pacate caracteristice acestei vârste. Dar staretul nu le dadea matanii, ci îi lua în chiliuta sa, punea un lighean cu apa si le spala picioarele, în tacere. Acesta era „canonul” pe care îl dadea parintele Epifanie pentru pacate grele. Unii dintre acesti tineri marturiseau pe urma ca, chiar si când îi trageau prietenii la distractii, se fereau, pentru ca le era rusine ca batrânul sa le spele iarasi picioarele.
Daca toti preotii ar fi pastrat acest principiu elementar lasat de Hristos, niciodata n-ar fi fost nevoie de reforma lui Martin Luther si n-ar fi existat nici scolile de „ateism stiintific”. Noi însa nu trebuie sa cadem în excesele de acest tip, ci sa cautam o iesire, fara sa anulam preotia, caci Hristos ne-a lasat si libertatea, dar si preotia. Pentru aceasta trebuie sa deosebim autoritatea de dictatura. Autoritatea si puterea i-au fost date preotului (ma refer si la mai marii preotilor, arhi-ierei), pentru a condamna raul si pentru a instaura binele. Atunci când aceasta putere, data de Hristos, este folosita abuziv si în alte scopuri, ea devine dictatura. Tradând principiile lui Hristos, noi Îl tradam pe Hristos. Cum este posibila porunca si supunerea, fara a degenera în dictatura? Dragostea face totul posibil. „Lege noua dau voua, iubiti-va unii pe altii” (Ioan 13, 34).
|