Citat:
În prealabil postat de delia31
Pentru ca Iubirea si Adevarul nu sunt niciodata separate, asa cum lumina nu e niciodata separata de soare. Iubirea si Adevarul sunt sinonime. Insa asta, numai si numai in/intru Hristos.
Conceptualizand iubirea si adevarul, practic cadem in capcana de a le gandi disjunct, ca si cum ele ar putea exista separat, unul fara altul.
In esenta, cred ca am mai amintit despre asta intr-o discutie despre acel citat al lui Dostoievski. Iti spuneam si atunci ca a gandi separat adevarul de iubire si a incerca sa gasesti o cale de compromis pentru a nu afecta nici pe unul, nici pe altul , e echivalent cu incercarea absurda de a separa soarele de lumina.
|
Metafora asta cu soarele și lumina lui, nu e altceva decât o aplicație abuzivă a imaginarului literar la teologie, pentru ca cea din urmă să apară mai pe gustul omului sufletesc și a fantasmelor lui estetico-emoționale.
Cred că s-a mai spus pe undeva, pe-aici, că mulți ortodocși ce fac pe ”mărturisitorii” în spațiul virtual, se complac într-o schizofrenie cognitiv-afectivă la nivelul credinței: sunt alături emoțional de Sfântul Grigorie Palama și continuă să gândească la Varlaam Calabrezul.
Semnificanții analogici ai metaforei în discuție, soarele și lumina, nu sunt chiar atât de unitari cum vor aderenții ortodoxiei bovarice, fiindcă atât teologia palamită cât și fizica disting între lumina în sine și pentru sine, respectiv lumina pentru noi. Informații parțiale despre soare putem afla prin analiză spectroscopică, dar asta nu înseamnă că știm totul sau măcar suficient pentru a face din posesia informației un instrument de presiune ideologică asupra altora. În realitate, percepem cu toții cam 5-7% din lumina adevărată a soarelui, iar diferența o face felul cum grădinărim această simbioză energetică fotocalorică și cum creștem sub efectul ei. Dacă răsar numai buruieni și boscheți fără roade, ne putem arunca teoriile noastre sublime în cel mai apropiat cuptor.
În teologia palamită, distincția dintre ființa Lui Dumnezeu și lucrările Lui (energii increate) aduce discuția mai încoace de conjuncție, fără să eșueze în disjuncție, deci vedem constanta antinomică calcedoniană (necontopit, neschimbat, nedivizat, neseparat) funcționând bogat și aici.
Atât separația de tip scolastic cât și fuziunea nirvanică a pietismului literar semidoxat, sunt încercări smintite de a înghesui necuprinsul fie într-o schemă logică intelectualistă rigidă, fie în proiecții retorice confuze și superficiale.