[TINERI PENTRU ROMANIA]

IUBIREA DE PATRIE

Iubirea de Patrie şi iubirea de viaţă sunt unul şi acelaşi lucru.
De aceea această iubire a generat în toate timpurile şi la toate popoarele minuni de inspiraţie, de devotament şi de sacrificiu de sine.

Şi cum ar putea fi altfel?
Faptele sunt proporţionate cu forţa mobilului care le produce.
Pasiunea pentru Patrie se compune din toate pasiunile personale sau dezinteresate cu care Dumnezeu ne-a umplut inima:
-iubirea de sine şi apărararea dreptului de a avea un loc sub soare;
-iubirea de familie care e Patria mai mică şi strânsă în jurul inimii celor dragi;
-iubirea de tată, mamă, strămoşi, de toţi aceeia de la care am primit sângele, tandreţea, limba pe care o vorbim, grija, moştenirea materială sau imaterială [...];
-iubirea de soţie pe care braţul nostru trebuie s-o ocrotească în slăbiciunea sa;
-iubirea de copii prin care trăim din nou prin continuitatea sângelui şi cărora trebuie să le lăsăm, chiar cu preţul vieţii noastre, pământul, numele, siguranţa, libertatea şi onoarea naţională care fac demnitatea neamului nostru;
-iubirea de cer, de aer, de mare, de munţi, de orizonturi, de climă care au devenit prin obişnuinţă părţi din noi înşine, nevoi plăcute sufletului nostru, ochilor noştri, simţurilor noastre;
- iubirea de obiceiuri, de religie, de limba pe care o vorbim, iubire care ne însoţeşte încă de la naştere şi de care nu trebuie să îngăduim să fim lipsiţi.
Civilizaţia însăşi, impusă cu forţa, e o servitute inacceptabilă dacă nu avem libertatea s-o refuzăm.

SATUL NATAL (FRAGMENT)

Viaţa a risipit, ca praful pe drumuri pustii,
Departe de casă pe taţi, mame şi copii,
Şi satul drag seamănă cu un cuib părăsit
De unde rândunica a fugit când iarna a venit.
Deja iarba care creşte pe uliţele sale
Şterge amintiri, vise şi urme de sandale,
Iar iedera, ca un văl pentru morţi,
Acoperă pe jumătate ferestre, uşi şi porţi.
Curând... Departe de mine, Doamne, gândul!
Un străin plin de bani ne va lua pământul
Locuit doar de umbra celor care nu mai sunt
Şi de unde amintirile despre leagăn şi mormânt
Ne vor fugi ca un stol de porumbei speriaţi
Spre pădurea cu copacii necugetat tăiaţi
Şi negăsind loc să se adăpostească
Se vor roti mereu sub bolta cerească.

Texte de Alphonse de Lamartine
Taducere de Pârvu Ana Maria