[AlinB]

Mr. Scotty, observatia ta este justa, sunt unii care gandesc pacatul prea aritmetic si uneori asta vine dintr-un act de ne-credinta dar in practica nici un om nu este capabil sa judece alti oameni, la modul generic si absolut, vizavi de faptele care le face, daca sunt cu adevarat rodul unei credinte autentice si a Duhului Sfant sau a unui impuls lumesc, a unei slabiciuni, sau chiar a unui pacat.

Dar din pacate in mediul NP faptele bune sunt condamnate teologic in baza falsului lui Luther "numai prin credinta", fals perpetuat daca nu in litera cel putin in duh.

Intr-un fel sau altul eu cel putin am observat ca se insinueaza ideea ca straduinta (implicare laturii volitive a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu) de a face fapte bune este inutila pentru mantuire si se confunda in practica un impuls sufletesc oarecare, care asa cum ai subliniat si tu, poate fi pacatos, cu "roada Duhului".

Darul Duhului nu poate fi echivalat de nici un act uman dar trebuie sa fie urmat de un act pozitiv constient si volitiv.

De asta in ortodoxie de ex. se face distinctia teologica f. practica intre mantuirea obiectiva (Darul lui Dumnezeu catre om) si cea subiectiva (raspunsul omului la Darul lui Dumnezeu).

Ambele sunt necesare pentru ca mantuirea sa fie efectiva si omul sa intre in bucuria vesnica.

Din pacate, cum spuneam, din obs. personale, silinta catre mantuire a fost intai lepadata de Luther in favoarea unei false certitudini, un artificiu mental si intelectual de fapt (ca in cartile alea de "gandire pozitiva", stii tu) iar importanta participarii volitive a omului la actul mantuirii neglijata pana la dispret.

Despre impactul asupra mantuirii ca fapt implinit, nu cred ca mai are sens sa comentez.