Probabil va trebui sa-mi schimb nick-ul!... Ma descopar in ultimul timp (cu predilectie in acest post al Sfintelor Pasti) cam rautacios fata de cum ma stiam de obicei, cam egoist, cam individualist. Si mi-e ciuda fiindaca se intampla sa si constientizez acest lucru, dar... nu ma pot stapani! Parca nu mai vad partea plina a paharului, chiar daca e 75-80%, ci ma leg de partea goala care face diferenta... Am ajuns sa nu ma mai inteleg eu pe mine, ce sa spun de ceilalti?
Imi vine acum in cap o imagine oarecum hilara:
- Doamne, ce sa fac ca sa mostenesc Imparatia Cerurilor?
- Ia-ti crucea ta si urmeaza-Mi Mie!
- Imediat, Doamne! Ajuta-ma s-o pun in spatele jeep-ului!...
Probabil ziceti ca e o gluma, dar nu-i! Rugaciunea a ajuns sa fie atat de personalizata, incat pe Dumnezeu, nimic nu-L mai mira. Omul vrea cu toata fiinta lui sa se mantuiasca, dar isi cauta tot felul de gaselnite, pentru a-si atinge si scopurile lumesti!... Veti spune ca nu-i nimic gresit in asta si chiar nu-i cand e vorba de un mirean obisnuit.

Am cautat si caut intr-una intelesuri fara de inteles si nimeni nu reuseste sa ma lamureasca; dimpotriva, parca fiecare devine dintr-o data un copil inspaimantat ce se ascunde in spatele bunicutului care l-a invatat prima rugaciune din viata lui!... "Bunicutule! Bunicutule! Scapa-ma de bau-bau!" E greu pentru un copil sa inteleaga ce-i aceea o busola! E greu pentru un copil sa inteleaga ca de fapt "bau-bau" e si el un om ratacit! E greu pentru un copil sa inteleaga la ce-i foloseste ratacitului, busola!...

...E mult de spus! Si nu pricep de ce nu pricepe nimeni ca zbuciumul unui suflet nu apare dintr-o contiinta imaculata, decat daca esti insusi Fiul Lui Dumnezeu sau te inzestreaza Dumnezeu cu intelepciunea Lui din frageda pruncie (Sf. Filofteea, Cuvioasa Parascheva...) In rest... "Dincolo de inocenta, e alunecare!" "Aluneci" din prostie, din ignoranta, din lasitate, din slabiciuni pe care nu prea ai reusit sa ti le constientizezi, pana cand iti da Dumnezeu sansa sa te trezesti. Am gasit zeci si zeci, poate sute de astfel cazuri cand, datorita pacatelor tineretii, au ajuns intr-un atat de mare grad de smerenie, incat au luat calea pustiului si a rugaciunii, devenind mult mai apropiati de Dumnezeu decat cei care n-au avut alta motivatie in afara propriei dorinte de a imbratisa voluntar calea monahala. (Anatolie din "Ostrov" e primul exemplu care-mi vine in minte!)
Auzim mereu spunand in jurul nostru: "Dumnezeu te incearca, sa te poti desavarsi!" Apoi: "Ispita vine de la diavol!"... Parerea mea este ca multe diamante slefuite de diavol, ajung sa straluceasca in Imparatia Cerurilor, iar aici cel mai bun exemplu ar fi Sf. Ciprian!
Ma opresc aici. Si-asa, uneori mi se pare ca ajung sa vorbesc cu mine intr-un perpetuu monolog, pentru ca sunt prea complicat si mult prea incurcat in propriile hatisuri! TOATA creatia Lui Dumnezeu se vaneaza, se acuza, se inghionteste sau isi da branci de pe scara mantuirii. Fara exceptie! Am vazut noroi pe cele mai sfintite maini!