View Single Post
  #87  
Vechi 01.03.2014, 00:47:51
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

O alta versiune a pasajului legat de pecetluire din cadrul aceleiasi proorocii a Sfantului Ierarh si Mucenic Ipolit:


“Atunci se vor duce toți către dânsul (Antihrist) și-i vor zice: am auzit că ești mare împărat și veselești pe toți slujitorii tăi, pentru aceasta am venit, ca să ne închinăm ție, spre a ne hrăni, că pierim de foame. Atunci le va zice înșelătorul: veniți să vă punem pecetea (666) pe mâna dreaptă și pe frunte și vă voi da oricâte voiți. Pentru aceasta va pecetlui dreapta omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci și să fie al lui desăvârșit. Se vede că numai cu câte o literă are să fie însemnată în pecetea lui antihrist pentru fiecare cuvânt, care va fi zis al lepădării de Dumnezeu. Iar aceia, necunoscând înșelăciunea lui, vor sta ca să-i pecetluiască pe mâna dreaptă și pe frunte. Iar pecetea lui va avea numărul 666, după mărturisirea Sfântului Ioan Evanghelistul. Și îi va face pe cei mari și pe cei mici bogați, va slobozi pe cei ce sunt în robie, ca pe mulți să-i amăgească, și nimeni nu va putea să vândă, sau să cumpere, fară numai aceia care vor avea semnul și numărul fiarei sau numărul numelui fiarei.

«Aici este înțelepciunea. Cel ce are minte, socotească numărul fiarei; că nume de om este și numărul ei este 666».

Iar înțelesul peceții va fi așa: Mă lepăd de Făcătorul cerului și al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de a sluji lui Hristos și mă fac rob al tău; mă lepăd de împărăția cerului și iubesc muncile cele veșnice; mă lepăd de Sfânta Cruce și primesc pecetea ta. Acestea vor fi scrise în pecetea înșelătorului antihrist. Care nu va voi să primească pecetea lui, va primi moartea din mâinile lui.


«Fericit va fi cel ce va răbda în acea vreme, căci se va mântui și cu mucenicii cei mari va fi», după cum zice Domnul, în Evanghelia de la Matei: «Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui». Și Sfântul Ioan Evanghelistul zice în Evanghelia sa: «Unii ca aceia mari se vor chema».

După acestea, antihrist va preface pe diavoli în chip de îngeri străluciți și mulțime multă de draci va pune ca să-l laude și să-l slăvească, zicând: «Mare este împăratul vremii de acum, mare este stăpânirea și domnia lui, cine este dumnezeu și cine este domn afară de acesta? Acesta este dumnezeu. Veniți de vă închinați lui, veniți de credeți lui!»

Pentru aceasta ne poruncește Domnul în Sfânta Evanghelie de la Matei, zicând: «Căutați să nu vă înșele cineva pe voi». Și atâta se va mândri înșelătorul, că va face multe feluri de năluciri cu vrăji și cu farmece și se va arăta prefacându-se că se suie la cer și-l vor lua dracii și-l vor purta prin văzduh. Apoi va face, cu năluciri, că omoară și înviază, făcând pe slujitorii lui a face cele poruncite cu multă frică și cutremur. Atunci va trimite prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului pe dracii lui, spre a căuta pe cei fugiți și ascunși de frica lui, cei care nu au voit să se pecetluiască. Și dacă vor veni pentru a se pecetlui, bine, iar de nu, cu atâtea pedepse îi va munci, de care nu s-au mai pomenit și nici nu s-au mai auzit în veac. Căci cu așa de cumplite munci îi va munci, încât numai de s-ar gândi cineva la ele, cu totul s-ar înfricoșa și cutremura.

Fericiți vor fi aceia, care vor birui pe nelegiuitul antihrist, că acești mucenici se vor cinsti cu mult mai mult decât cei dintâi mucenici. Pentru că cei mai dinainte mucenici au biruit pe slujitorii lui antihrist (oameni), iar aceștia îl vor birui pe însuși antihrist (Satana). Atunci toți, care se vor arăta slujitori râvnitori ai lui Hristos, se vor cinsti și se vor încununa de înseși mâinile lui Hristos, Dumnezeu Atotțiitorul.

din: Monahul Zosima Pascal, Sfârșitul omului, Editura Credința Strămoșească, 1998, pp. 111-113.
Reply With Quote