Citat:
În prealabil postat de GMihai
Dar nu-i vorba numai de suferința noastră. Eu am adus ca exemplu suferința altora, și în special a unora lipsiți de capacitatea de a "accepta". Am mai spus-o și o repet: sunt oameni care, confruntați cu diverse drame și tragedii, și-au pierdut uzul rațiunii, mai pe românește spus, au înebunit de durere și și-au luat viața. Care-i vina lor că nu se pot ridica la înălțimea exigențelor creștine, că nu mai pot conștientiza sensul suferinței, întâlnindu-L pe Cristos în propria suferință și în suferința copiilor lor etc. etc. etc. ?
|
Pai nu avem de unde sa stim, e judecata lui Dumnezeu, nu a noastra.
Fiecare caz are variabilele sale.
Citat:
|
E ușor să-i dăm ca exemplu pe aceia care l-au găsit pe Dumnezeu în închisoarea de la Pitești, sau în lagărele de concentrare, dar ce facem cu toți ceilalți ? Și care este proporția celorlalți ? Să știți că atunci când se deschideau camerele de gazare, imaginea nu era a unor oameni care își acceptaseră suferința și îl întâlniseră pe Dumnezeu.
|
Nu, era imaginea unor oameni care intalnisera pe semenii lor fara Dumnezeu.
Dar cu bune intentii, desigur.
Sa construiasca o lume mai buna, cu orice pret.
Minus Dumnezeu.
La fel si la Pitesti.
Citat:
P.S. Găsesc că acestea sunt variante mult prea facile de a pune capac discuției: "Dumnezeu știe mai bine decât tine" (varianta lui Cătălin), sau "dilemele tale îmi amintesc de Frați Karamazov, Ivan a înebunit, iar Alioșa a ieșit învingător"...
P.S. 2. Îmi pare rău că insist cu aceste chestiuni, și îmi cer scuze dacă cineva se simte inconfortabil datorită insistenței mele, dar aceste probleme nu sunt invenția mea.
|
Lucurile se pot complica la infinit doar ca sa batem apa in piua, de asta s-a si inventat principul KISS.