Leviticul 12:1-19:13
Reglementarea curăției în lăuzie
12 Domnul i-a zis lui Moise: 2 „Spune-le israeliților: «Când o femeie rămâne însărcinată și naște un băiat, să fie considerată necurată timp de șapte zile; să fie necurată, la fel ca în zilele necurăției ei. 3 În cea de-a opta zi băiatul să fie circumcis. 4 Femeia va mai rămâne încă treizeci și trei de zile, ca să se curețe de sângele ei; să nu atingă vreun lucru sfânt, nici să nu vină în Lăcaș până nu se împlinesc zilele curățirii ei. 5 Dacă naște o fetiță, femeia să fie considerată necurată timp de două săptămâni, ca în zilele necurăției ei; ea va mai rămâne încă șaizeci și șase de zile, ca să se curețe de sângele ei.
|