[Seraphim7]

E normal să fie păreri împărțite cu privire la preoți, la formarea lor, la comportamentul lor, la cum sunt vs cum ar trebui sa fie... Acuma, eu am cont aici din 2009,am postat de atunci pană în prezent, cu mici sau mari pauze. La început, sa ziceam 16,17 ani eram un ortodox înfocat ce vouă sa devină monah, după care m-am mai înmuiat și hotaresm să dau la teologie și sa devin preot.... După care le-am lăsat toate baltă și am căzut în ateism, cu forme de agnosticisn și ocult etc... Am recuperat toate plăcerile ce mi le refuzasem, am curvit, băut, fumat... Nu ma interesa de nimeni și nimic, nici măcar de mine insumi, abandonasem facultatea, nu eram statornic nici la un loc de munca, imi uram familia și rudele, plecam așa fără sa spun unde și lipseam fără sa știe nimeni de mine.... În fine, a fost o perioadă extrem de tulture și furtunoasa, dificila mai ales pt familie și prieteni și cunoștințe și unele fete cu care încercasem relații...

Așa, deci revenind la actual, pot spune ca în ultimii 4 ani m-am mai așezat, am un loc de munca stabil de atunci, am lăsat-o mai ușor cu rebeliunea, și cât de cât m-am așezat ca om, stabilizat, atat în gândire cât și comportament....

Acuma eu am rațiunile mele personale când aleg sa studiez teologia, respectiv sa devin preot.... În primul rand este o chemare de când eram mic, nu indusa de alții... A persistat mereu sub o forma sau alta, ba chiar uneori mi-a dat speranța sa ma ridic, plus multe altele de natură mistico-onirico-spirituala...

Efectiv poate sunt unii din membrii mai vechi care își pot da seama de tranziția mea, și abordările, dificultățile sau opiniile fluctuante de-a lungul anilor...