..
revin totusi si va spun ca am o spaima,desi stiu ca teoretic se poate(soacra mea a crescut 9 copii cu ajutorul lui Dumnezeu)sa ai 8-9 copii,eu una nu cred ca as face fata.,am uneori o asprime care ma sperie si pe mine,daramite pe copii.Mai multi de trei-patru (sa zic nu cred ca as avea blandetea si rabdarea sa educ(cu metodele mele primitive amintite in topicul bataia e rupta din rai).Uneori cand o vad pe soacra mea atat de senina,fara nici o spaima in fata vietii,desi a avut o viata f.incercata, ma incurajez si-mi spun ca se poate sa-i calc pe urme..dar de cele mai multe ori ma sperie gandul...apoi ma gandesc la confortul propriu...si iar dau inapoi.Pur si simplu nu vreau sa zadarnicesc planul lui Dumnezeu cu mine,in final femeile mai ales prin asta se mantuiewsc...dar.....Nu m-am gandit niciodata in schimb ca nasterea urateste,deprima sau mai stiu eu ce bazaconii...pentru mine a fost o experienta si o bucurie infinita..mi-e dor de acele clipe..de copiii mei cand erau bebelusi.Niciodata insa dorinta mea nu este constanta se da o lupta in mine si egoismul invinge de cele mai multe ori.La voi cum e?
|