Citat:
În prealabil postat de Dalian
Nu.
Sunt de acord cu bolduirile tale.
Poti boldui ce doresti, nu ma supar.
Sunt de acord si sa pui celor dragi tie pe coroana "regrete eterne".
Eu nu am pus si nu voi pune. Da, m-a durut despartirea. Inca ma mai doare. Sunt om.
Dar nadajduiesc sa ma intalnesc cu ei candva. Atunci, orice regret va inceta. Nu este un regret etern.
Tu ce vei face?
Te vei bucura la moartea celor dragi?
Le vei transmite "regrete eterne"?
Care e varianta ta? Cum ti se pare corect?
Ca nu prea inteleg.
|
Ca nu prea intelegi ma face sa cred ca inca nu te-ai gandit deloc la moartea ta; cand am intalnit acest gand prima data m-a contrariat putin, dar incet-incet am tot incercat sa ma pun in situatia aceea, desi inca nu stiu cum m-a ajutat.
Eu n-am avut regrete la moartea tatalui meu si am explicat unei surori ca e mai bine sa-i multumim lui Dumnezeu pentru odihna pe care o merita, iar faptul ca o alta sora a mostenit casa parinteasca m-a bucurat. E cazul sa ma bucur ca a scapat din desertaciunea asta.
Am explicat si lui Moroco ca regretele nu-l ajuta pe cel plecat sa se odihneasca pentru ca regretele sunt generate de mine si-l afecteaza pe cel plecat, fiindca Dumnezeu se uita la ce a lasat el in urma lui, asadar e fals sa-i urez "din gura" vesnica odihna, dar nu si din inima; ce este in inima mea e responsabilitatea mea.
E natural sa regret, dar sunt chemat la transcendenta, deci sunt invatat sa nu regret.
Suntem oameni cu totii, insa ne credem crestini chiar daca nu o dovedim.
S-ar putea sa nu ma mai intalnesc niciodata cu cei dragi de aici si am aflat ca dupa deces, mai mult ca sigur, voi avea doua surprize:
1-sa nu ma intalnesc
acolo cu cine ma astept eu,
2-sa ma intalnesc cu cine nu ma astept deloc,
si asta indiferent unde voi ajunge.