View Single Post
  #21  
Vechi 02.11.2016, 14:03:25
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.593
Implicit

Mihnea eu sunt de acord cu tine, in mare parte.
Eu insa ma gandesc ca Halloween-ul asta a devenit foarte raspandit si incetatenit.
Deja sau demult se serbeaza organizat in scoli si gradinite.
Si ce facem nu mai lasam copiii acolo?
Eu nu reusesc cum de a luat asa amploare si ce placere au oamenii in asemenea orori. Cat sadism sa umbli cu schelete, vopsea rosie/sange si alte cele!
Si de asemenea ma intreb cine serbeaza, ca alte religii nu o fac.

Mie si mascariile de Craciun si Anul Nou mi se par horror si nu vesele. Parca se lovesc doua lumi diverse.

Mi-as dori ca oamenii sa gaseasca alte moduri mai frumoase de a petrece si sa renunte la porcaria asta.

Revenind la copii ma gandesc si la faptul ca daca sunt opriti numai ai tai, ala si ala, dar restul nu, si de la diverse, treptat ei vor fi izolati automat, pentru ca vor fi ceilalti multi care vor zice: voi care nu sunteti ca noi si nu veniti colo si colo.
Sigur ca unii copii ca ai tai si ai altora inteleg interdictia voastra. Dar sunt sau vor fi pusi in situatii grele. Copiii pot fi cumpliti.
De asta mi-e frica. Ori se grupeaza intre ei si se fac doua tabere, ori raman singuri si izolati.

Vad si simt si pe pielea mea ca individualismul nu functioneaza.
Spiritul de turma primeaza, din pacate.

Legat de ceea ce spuneai de Dumnezeu si de postul de vineri.
Chiar duminica ne-a spus preotul la predica, in mod suprinzator pentru mine, ca s-a ajuns sa se faca din Dumnezeu un "bau-bau", un monstru care pedepseste aspru orice.
Ori nu este asa. Cumva se bat cap in cap doua lucruri aici si nu pot eu sa le explic: una de Dumnezeu bun si care judeca in mod corect lucrurile, le explica si ajuta oamenii. Si alta de un Dumnezeu care umbla cu bata si te ia de guler daca te prinde ca ai mancat sau ai spus o prostie si te pedepseste aspru.
Aici este o problema mare.

Credinta nu este, nu trebuie sa fie ceva din frica si obligatie, ci din iubire si caldura si mai ales ceva natural.

Chestia cu postul este ceva obisnuit in tara. Acolo nu te intreaba nimeni si nu se uita la tine ce mananci.
In vest insa, unde sunt atatea feluri de confesiuni si religii si ateism, te simti rau.
Inca la confesiunea voastra nu e asa o problema, pentru ca aveti voie in post si oua si branza.
Nu pot sa-ti spun cum ma simt eu cand mananc altfel decat ceilalti.
Mai ales in postul Craciunului cand peste tot ti se ofera ceva dulce, de dulce si iti este si tie pofta si foame si nu poti sa mananci la fel cu ei.

Si daca te pedepseste Dumnezeu ca mananci ceva intr-o anumita zi sau perioada? Aici este o mare discutie.
La unele confesiuni este si mult legiferat de om. Sunt reguli scrise pentru fiecare chestie.
La fel ca si cu celibatul. Nu Dumnezeu l-a instituit, ci omul.
Un preot poate sa te dezlege de post.

Problema mare este insa (peste tot) ca nu sunt toti oamenii la fel. Sunt unii care nu cred, care nu sunt religiosi si sunt multi, sunt multi de alte religii fiecare cu cerintele lor. Trebuie sa traim printre si cu ei.

De aia spuneam si referitor la copiii lui Ioan67 ca trebuie sa aibe grija si pentru mai tarziu.
Ma uit cum vin aici unii si spun ca nu-si gasesc perechea potrivita, fiindca ei se duc la biserica si fac si dreg si traiesc credinta (in felul lor) si nu gasesc pe altii ca ei. Si ala/aia nu e ca mine si nu e credincios/credincicoasa si etc. Incepe o discriminare care nu stiu daca este potrivita...

Da, vorbim de oameni. Suntem oameni. Cu bune si cu rele. Dumnezeu ne stie problemele si greutatile.

Tu spui de un carnat mancat vineri. Dar Dumnezeu ne-a invatat atatea altele.
Zilele trecute m-am necajit tare. Am aflat ca a murit sotul unei doamne din biserica noastra. Sunt cunoscuti amandoi. Au facut mult pentru biserica.
Ei bine, facem tot timpul slujbe, parastase etc.. Dar nimeni n-a stiut ce suferinta poarta aceasta femeie, cu sotul bolnav grav in spital. Nici ea nu a spus. Si nu stim nici de altii multi. Venim cu suferintele si necazurile si lacrimile noastre in suflet si nu ne stim unul pe altul sa ne ajutam, sa ne mangaiem. Ne ocupam mai degraba de morti.
Unul are rude bolnave, sau decese, altul e bolnav insusi, altul nu are serviciu, bani, nu are locuinta, ne este frica de ceea ce se petrece in jurul nostru etc.
Cui ii pasa? Ne intoarcem acasa fix la fel si ne plangem acolo lacrimile singuri.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote