Mai intai educatia primita de la parintii si bunicii mei. Mama, in special, era un om de o bunatate a inimii si de o bucurie neintrerupta (in ciuda unei vieti cu mari, ingrozitoare incercari) cum nu am mai intalnit. De la maica am invatat si primele rugaciuni, si iertarea, si rabdarea si toata vorba buna. Si curajul. Dar le-am invatat ca un elev prost, nu am fost (si nu sunt) pe masura maicii mele. Tata era un om harnic si responsabil. Avea coloana vertebrala, era darz si cauta mereu lumina si cand o gasea o impartasea imediat celorlalti. Nici la masura lui nu m-am ridicat.

Am ajuns sa intorc gandul si inima la Domnul mai intai pe urma superficialitatii si patimilor mele. Am trait o tinerete nechibzuita, nebuna. Cand am inteles ca eram pierdut am cazut, in sfarsit, la Hristos. Iar Domnul m-a miluit.
Pe Dumnezeu Il intrezarisem cand studiam biologia. Am studiat atat de mult, de adinc, incat de la un prag incolo am inceput sa simt frumusetea de nespus a organizarii si functionarii viului si sa zic cu toata convingerea ca viata nu poate fi un "ceva" de pe lumea asta. Am admis ca Dumnezeu e Creatorul si ca Pronia Lui se manifesta concret aici pe pamant. Dar eram departe de orice incercare concreta de a deveni membru efectiv al Bisericii (desi eram, fireste, botezat din pruncie).
Aveam multa pofta sa experimentez singur viata, ca un copil de 2 ani care vrea sa faca totul singur. Si am fost singur... pana am ajuns sa experiementez solitudinea iadului. Ajuns in iad, singur fiind, am strigat. Iar Domnul m-a auzit si m-a inviat. Acum sunt prunc, prescolar in orice caz... Vreau sa traiesc din nou, sa cresc mare, dar am invatat sa nu mai fac totul singur. Imi doresc sa traiesc, insotit, mai intai de Dumnezeu, in Biserica Lui alcatuita din oameni si ingeri buni, fapturi ale Domnului Hristos.