[CristianR]

Am zice că nu este nicio legătură între cele două. Că cea dintâi nu poate însemna decât viață, afirmare, fericire. Însă, de fiecare dată când este vorba de iubire, referirea la moarte este pe aproape. Fără persoana pe care o iubești, viața nu are sens, e moartă. Dacă cineva/ceva îi desparte pe doi îndrăgostiți, celălalt alege uneori sinuciderea. Dacă cei doi care se iubesc sunt împiedicați să se căsătorească, aleg să moară împreună dacă nu pot trăi împreună.


Pe de altă parte, dacă cineva încearcă să forțeze dragostea altuia, acesta din urmă își dorește moartea. Spre exemplu, o tânără măritată de părinți cu un bărbat mult mai vârstnic, amenință, disperată, că își va pune capăt zilelor. Dragostea, prin urmare, reclamă libertatea absolută de a alege.



Mergând mai departe, în interiorul relației întemeiate pe dragoste, constatăm că aceasta este însoțită, adesea, de ură, prilejuită de gelozie, care nu este decât dorința de a-l poseda, de a-l stăpâni pe cel „iubit”, de a-l avea sub propriul control. Nesiguranța sentimentelor celui iubit în acest mod duce uneori chiar la crimă. Totodată, această ură resimțită de cel care „iubește” în acest mod îl omoară pe el însuși, descompunându-l lăuntric, făcându-l să se simtă în iad, descompunere ce se manifestă inclusiv pe chipul celui afectat de ea.


Frica de moarte, și ea, îl face adesea pe om să caute o izbăvire în sexualitate, care ar fi, cumva, antidotul morții întrucât este menită nașterii de noi vieți.


Evident, ceea ce am descris mai sus se referă la dragostea-eros, care poate să te înalțe până la Dumnezeu (oare?) sau să te coboare până în iad.


Dragostea-agape, însă, sau dragostea lui Dumnezeu, pe care o manifestă către noi și în care putem iubi și noi înșine, este lipsită de tot ce poate însemna chin, durere, zbucium, tulburare, moarte sufletească. Ea este cea care se opune morții personale (nu a speciei), biruind-o, căci este dragostea lui Hristos însuși, care a biruit moartea pe Cruce. Ea este arătată la bine-cunoscutul capitol 13 din prima epistolă către Corinteni.

Mă întreb de ce ambele aceste tipuri de iubire, aparent antagonice - întrucât prima conservă viața biologică, pe când a doua o transcende -, sunt numite cu același nume și dacă este bine așa.

Doresc să dezvoltăm această temă, cu speranța lămuririi unor întrebări, dileme pe care fiecare dintre noi le poate avea, și, poate, pentru a învăța să iubim dumnezeiește. Dar a înțelege și omenescul din noi, și ce anume din el este vrednic de Creatorul nostru și ce, din contră, ne îndreaptă către moarte. A trupului și a sufletului.