Intr-o manastire dominicana, soseste un tanar novice. El primeste ascultarea de a-i ajuta pe ceilalti frati la lucrarea de copiat manuscrise: vechile canoane si randuieli. Dar el observa ca toti isi fac treaba plecand nu de la originale, ci de la copii. Se infiinteaza priorului si ii vorbeste de acest lucru remarcand ca astfel, daca cineva face o greseala de copiere, ea se va propaga in toate manuscrisele ulterioare. "Sunt secole de cand procedam in acest fel si fiecare dintre noi si-a copiat randuielile de la cei dinaintea noastra. Dar, in principiu, remarca ta este pertinenta, fiule! Chiar maine am sa cercetez originalele!"
A doua zi, batranul prior coboara treptele de piatra, descuie vechi grilaje, trece pe sub bolti uitate de vreme, ajungand la locul unde manuscrisele originale scrise chiar de Sf Dominic erau pastrate ca o comoara de mare pret. Dar nu se mai intoarce. Ingrijorati, fratii il trimit pe tanarul novice sa vada ce e cu el. Acesta il gaseste cu hainele ravasite, sfasiate, zgariat pe fata si dand cu capul in piatra rece a zidurilor. "Dar, parinte, ce se petrece cu dv?" Privindu-l pierdut, priorul se tanguieste: "ce prosti, ce prosti, generatii intregi de prosti, dintre care ultimul sunt eu! Era "vot de caritate", si nu "vot de castitate"!"
|