[ory]

Tipic,tipic pentru sarlatanii de tarot,clarvazatori si vrajitoare;"sunteti facuti unul pentru altul","sunteti legati de farmece"...etc.Astea sunt miciuni si cam toti au aceiasi placa,credeti ca farmecele astea chiar stau pe toate drumurile?NICI SA NU VA GANDITI!Oamenii si slabiciunea caracterului propriu fac sa le schimbe viata,deprinderea spre vicii si toate tampeniile astea specifice indivizilor care nu au demnitate si incredere in sine,ai fac pe acestia sa decada spre anturaje vicioase si negative.Sunt asolut normale pentru unii,nu sunt neaparat farmece.Nu va mai duceti la vrajitoare si ghicitoare ca mai tare va complica viata,iar pe spinarea naivilor isi construiesc palate si coroane de aur,dar ele ca persoane nu au absolut nici un har si nici pic de personalitate deosebita,sunt doar niste parvenite.
Sunt foarte multi barbati care se schimba in acelasi mod in care s-a aratat aici,in problemele despre viata,fara ca macar sa aiba vre-o legatura cu farmecele.
Si sotul meu a reactionat exact la fel,s-a tinut dupa mine luni de zile fara incetare,caci mie nu-mi placea de el,apoi a reusit sa ma acapareze in simtamintele lui "deosebite",dupa care a inceput sa faca figuri,exact ca cele amintite de cea care a deschis topicul.S-a atasat mai mult de familia lui(care inainte o vedea f.rar),a inceput sa fumeze si sa-mi vorbeasca urat,sa ma desconsidere...si toate cele pe care nu le meritam nicidecum.A fost cumplit,sufeream si nu puteam sa ma resemnez cu o asemenea schimbare,parca era prea brusca.Insa,nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi vorba de farmece,ci doar de slabiciunea si perversitatea umana,care exista,dar de multe ori nu o vedem sau nu dorim sa o vedem.Nu puteam crede ca el se poate schimba intr-atat,mai ales dupa o perioada in care imi aducea luna de pe cer.Dar nu au fost decat influientele negative si lipsa sotului meu de personalitate,pentru ca si influientele acestea le primim,ne atasam lor pentru ca ne regasim in ele o parte din noi.Nu este nimic intamplator.
Sufeream foarte tare,chiar daca nu eram casatoriti,insa fusesem deseori pe punctul de a ne casatori,facand planuri de nunta.El era singurul barbat la care visasem sa am o casnicie impreuna cu acesta si de aceia mi se naruise absolut totul,si lumea din exteriorul si interiorul meu.Imi batea inima cu putere de cate ori ma supunea la indiferenta lui si la injosirile acestuia,astefl am facut si tahicardie,si nu ma puteam stapani sa nu sufar,dar nici la el nu puteam renunta,parca totul se manifestase prea rapid si nu eram in stare sa cred ceea ce se-ntampla,nu avusesem timp sa analizez,doar sufeream si-mi spuneam neincetat;de ce?Ma ingrozem cand il vedeam cu tigara in gura,fiindca eu detestam foarte mult acest lucru,iar el parca ma sfida astfel,facandu-mi in contra.Nu mai puteam,ai vorbeam despre cele intamplate dar parca era orbit,orbit de o rautate si o prostie de nedescris.Nu asculta absolut nimic si se falea cu mocirla in care se cufundase,si-mi vorbea,parca sa ma deznadajduiasca si mai mult.A avut si tendinta de-a ma lovi,insa m-am ferit.Iar totul absolut pe nedrept,fiindca eu nu-i gresisem cu nimic,chiar ai oferisem TOTUL,intelegere,bani,o casa cu tot ce trebuie in ea,cinste si incredere,curatie trupeasca(fiindca fusese unicul barbat din viata mea).A calcat insa,peste toate acestea fara vre-un motiv,ci pur si simplu pentru faptul ca simtea nevoia sa fie el insusi pentru o perioada,caci prea se daduse drept in gratiile mele ca sa ma cucereasca,si poate ca nu asta era el insusi.
Apoi,ca sa fie totul desavarsit de dureros a venit la mine si-a luat bagajul si m-a parasit...s-a dus la ai lui.Nu mai puteam dormi,plangeam continuu si priveam spre geam sperand sa-l vad revenind.Nu-l puteam contacta pentru ca-si inchisese telefonul.Era mandru si il incanta nespus de mult suferinta mea,nepasarea lui era direct proportionala cu aceasta.Nu ma puteam abtine,stiam ca nu merit acestea,dar nu ma puteam impaca cu situatia ce se intorsese deodata astfel,era de fapt un soc.Vazandu-ma astfel darmata,mi-am spus ca nu are rost sa nu fac nimic,chiar daca aproape toti factorii imi erau impotriva,trebuia sa reactionez,fiindca,intr-un fel aveam incredere in el,nu puteam crede ca m-am amagit atata timp si ca el poate fi cu totul altfel,asa rau cum se arata.Caci incepuse sa bea si sa fumeze,fratii chiar il sustineau,mama lui la fel(din inconstienta),vorbea numai prostii si parea indiferent sa se duca si la femei,chiar daca eu il cunoscusem credincios.Ma durea nespus de mult aceasta schimbare,era omul pe care il consideram cel mai bun pentru mine in vederea unei casatorii,dupa cum se aratase atata timp.Astfel ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus dupa el la mama lui la tara,lucru pe care nu-l facusem niciodata pentru nimeni.Cand m-a vazut a inceput sa planga,spunandu-mi ca se simtise tare singur si altele de genul...dupa care iar a inceput sa ma calce in picioare,cand i-am spus ca nu imi place sa-l vad cu tigara in gura,sau band in nestire.Nu-mi vene a crede,cum plangea cand am venit,si cu cata indiferenta si rautate incepuse iarasi sa ma trateze.Special ma punea sa-i si aprind tigara,ca sa ma demoralizeze complet,stiind ca urasc acest lucru.Plangeam mereu si incercam sa pun lucrurile cap la cap si sa iau o decizie.A venit cu mine acasa,pana la urma si mi-a spus sa nu-i mai spun nimic,sa-l las sa faca ceea ce vrea,ba chiar ma santaja in unele priviinte cand era vorba de tigara si bautura.Apoi mi-a spus ca va pleca in Italia,chiar daca stia ca eu nu sunt de-acord cu acest lucru,atata timp cat nu ne lipsea nimic si cat faceam planuri de viitor,dar mai ales,atata timp cat aveam nevoie de ceva vreme pentru a-mi recapata increderea in el,iar plecarea lui mi-o diminua complet in timp.Si a plecat in Italia,fara un tel anume,ca sa fie alaturi de fratele sau cu care de fapt invatase sa bea si sa fumeze,sa stea prin baruri fara capatai,altadata.Sufeream tare mult,plangeam si nu puteam accepta aceasta situatie ca reala,nu ma puteam conforma,pentru ca nu ma caracteriza nici pe departe.Nu visasem la un asemenea om in viata mea,dar nici nu puteam renunta la el.Am ramas singura si extrem de deznadajduita,nu-mi mai ramanea decat linistea sumbra din casa si posibilitatea mea de-a medita amanuntit la situatia in care ma aflam.
Am plans o perioada,dupa care mi-am luat inima in dinti si mi-am spus ca nu se merita si ca trebuie sa fac ceva in acest sens,nu puteam continua cu un om cu care nu aveam prea multe lucruri in comun.Mai ales ca si din Italia imi spunea de tigara,ca nu o lasa,ca eu nu merit si altele de genul care sa ma injoseasca si sa-mi calce personalitatea echilibrata,fiindca el stia ca eu nu merit si ca am principii bine definite,dar din slabiciunea si invidia proprie mi le calca in picioare.Dar nu dorea sa renunte la mine,si parca,cu cat ma vedea mai ndragostita de el,cu atata isi batea mai joc de mine.O mare nedreptate si un dezgust evident din partea unui om,care candva s-a vrut atat de mult iubit de mine.Fiindca eu nu l-am iubit la inceput,dar nici nu mi-am batut joc de el.
Mi-am luat inima in dinti,si vazandu-l la fel de imbecil si in Italia,nu i-am mai raspuns la telefon,chiar daca ma abtineam nespus de mult,fiindca nu ma racisem de el,dar consideram ca numai astfel pot sa ies din situatia de fata.Nu-i mai raspundeam la telefon si nici la mesaje,iar daca o faceam ma aratam rece si indiferenta(chiar daca inima imi tremura continuu).Si astfel comportandu-ma fata de el,a inceput sa se simta in nesiguranta,a inceput sa simta ca ma pierde cu adevarat si sa se teama,pentru ca nu-si dorea acest lucru,chiar daca ma ranea,o facea sa se distreze cu un suflet ce iubeste,nu ca i-ar fi total indiferent.Astfel ca a inceput sa se simta printre straini tot mai singur,pe mine nu ma mai putea indupleca sa-i arat iubire,iar distanta incepea sa-l doara cumplit.Probabil cel mai tare il apasa nefericirea pe care mi-o provocase si bataia de joc,fiindca stia ca el este direct si total vinovat pentru raceala ce i-o afisam.Astfel ca am inceput sa-mi gasesc si raspunsurile la intrebari,sa pun cap la cap lucrurile si sa le rationez,sa-mi vad valoarea pe care el mi-o decazuse in propria fiinta,incepusem sa-mi simt sufletul ca merge spre o oarecare independenta,si mai ales inceusem sa cred ca de la Dumnezeu a fost sa plece in Italia,chiar daca mie nu mi-a placut deloc acest lucru.Astfel ca el incepuse sa nu mai dea randament acolo,nu mai putea munci,se gandea la mine permanent si-mi trimitea mesaje de iubire...pe care nu le mai luam in consideratie.
Nu mai rezista sa stea acolo,il zapacise pe fratele sau cu culpabilitatea fata de mine,nu-i mai facea placere nici tigara si nici bautura,si,din disperare pentru ca nu-i mai raspundeam deloc insepuse sa-i vorbeasca fratelui sau despre sinucidere si disperare.Apoi m-a contactat fratele sau sa-mi spuna sa incerc sa-i fiu mai aproape caci se-ngrijoreaza pentru acesta.Si am incercat sa-l fac sa-si revina,dar cu o oarecare nota de pasivitate din partea mea,fiindca nu puteam iar sa cad in dragostea cea dispretuita.
Apoi nu a mai putut sta in Italia si a venit acasa,acasa la mine.Nu l-am asteptat cu mancare si bunatati cum o facusem de atatea ori,si nici cu dor...ci,parca venise un musafir la mine si ma luase prin surprindere.Eu aveam deja viza pentru Japonia si in scurt timp trebuia sa plec.L-a durut mult aceasta,vroia sa repare ceea ce darmase si nu mai avea timp,ai era teama sa nu ma schimb in Japonia,vroia sa-mi propuna sa nu plec,dar stia ca nu mai avea acest drept,chiar a incercat sa-mi distruga pasaportul.Nu l-am tratat inuman asa cum o facuse el de atatea ori in ultima perioada,insa am incercat sa reiau relatia sistematic si cu o oarecare neincredere.Acesta era cel mai important,sa-mi recapete increderea in el,dar nu doar verbal,fiindca eram satula de cuvinte,ci si prin fapte si actiuni specifice.Si am plecat in Japonia,insa ca sa ai mai las o speranta,i-am permis sa locuiasca la mine(oricum nu cooncepeam sa-l alung,nu-mi era felul),sa ma stepte,daca doreste,la mine,si am afisat o evidenta indiferenta in cazul in care ar fi plecat la ai sai si s-ar fi apucat iarasi de prostii.I-am clarificat situatia in sensul ca orice ar face sa-si asume si sa se gandeasca daca asta doreste cu adevarat si daca poate duce pentru perspectiva propriile actiuni.Din Japonia l-am sunat o singura data in 3 luni de zile,iar el era disperat,imi trimitea continuu scrisori si felicitari.A fost plecat la ai sai de sarbatori,dar nu s-a mai simtit ca altadata,nu a mai vrut sa fumeze si sa bea,chiar daca nu-l oprea nimeni,ba mai mult decat atat s-a si certat cam cu totii,pentru felul in care incerca sa-l determine sa fie ca inainte,ca ceea ce uram eu atat de mult.Atunci ai lui si-au dat seama ca nu trebuie sa se mai bage in viata lui,nu intr-un mod negativ si surpator.Imi spunea ca se trezea noaptea speriat,se gandea la mine si plangea,ai era teama sa nu ma piarda cu adevarat...simtea ca ma pierde.
Apoi am venit din Japonia,i-am adus cadouri,insa am afisat de asemenea reactii mai reci,iar el dorea sa fim uniti si plini de iubire ca inainte de a se apuca el sa se joace de-a calaul si victima.Au trecut luni de zile,apoi ani de zile in care el a incercat sa se apropie de mine,sa-mi demoinstreze iubire si faptul ca putea fi cu adevarat cel cu care am visat eu sa ma casatoresc.Si chiar a reusit,devenise cel in care eu aveam baza si pe care mi-l doream de sot.Avusese rabdare in acest sens si reusise sa se apropie iarasi de inima mea,chiar daca nu-l indepartasem niciodata categoric.Astfel ca ne-am casatorit in conditiile in care am realizat ca suntem mult mai maturi,ca stim ce vrem si ca ne putem cu adevarat bucura unul de celalalt in formula binecuvantata care este casatoria.
Acum avem 4 ani de casnicie,un baietel duulce,seamana leit cu sotul,si ne intelegem de minune,as putea spune in acest sens ca acea escapada ne-a intarit relatia.Am iertat in cele din urma,dar nu voi uita niciodata acea parte din el,fiindca eu stiu ca a reprezentat o parte din el si daca voi tine cont de aceasta ma voi putea proteja in viitor,fiindca el este constient ca daca s-ar repeta aceasta eu m-as intoarce cu spatele si nu as mai privi nici o clipa in urma.
Increderea in noi insine inseamna totul,apoi increderea in Dumnezeu,fiindca numai prin strangerea cugetului propriu il vom putea percepe pe Dumnezeu,altfel ne vom ruga vag unei entitati imaginare.Dumnezeu face totul posibil,El face si firea noastra puternica si inteleapta in astfel de deceptii.
Ei bine,in consecinta,in toata acea perioada de conflict,am fost de fapt fideli unul altuia(cel putin eu),si este o mare tampenie sa sari repede in bratele altui om cand te simti impresurat de suferinta si deceptie.Asa ca,oameni buni,acestea sunt cazuri dese de schimbare a oamenilor din noi,nu au nici o legatura cu farmecele si alte tampenii de vrajitoare concepute,vrajitoare doar cu numele.Sa nu va mai ganditi ca necazurile voastre se datoreaza acestora,nici pe departe,necazurile se datoreaza prostiei si imaturitatii din oameni,a lipsei de experiente si de credinta,a imoralitatii si josniciei din noi.Incercam sa suplinim o neputinta cu o alta neputinta,cazand altfel in mai multe neputinte si dezgust.Daca oamenii ar fi destul de intelepti,aceste cazuri ar fi copilarii.Dar nu sunt,si astfel se transforma in drame.Oricum ar fi,ca o hipnoza a pierderii eu-lui propriu,este indicat sa nu ne afundam in deznadejde,si chiar daca vindecarea pare departe de intrupare,ea exista cu conditia sa ne-o inducem si fortat uneori,fiindca nu totul vine de la sine,si nici doar din simple rugaciuni,ci si cu actiuni fata de noi insine si de exteriorul vast.