View Single Post
  #372  
Vechi 16.02.2018, 23:44:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Unul dintre cei cărora le-a fost dat să cunoască puterea vindecătoare a Sfântului Nectarie a fost și părintele Nectarie Vitalis.
Născut în 1930 din părinți evlavioși, părintele Nectarie a fost hirotonit în anul 1960 și a slujit la una dintre enoriile din cartierul Pireu al Atenei. Din 1965, din cauza problemelor de sănătate, i s-a recomandat de către doctori să caute o regiune mai puțin poluată și să se mute acolo. Astfel a ajuns să slujească în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Kamariza.
Încă din primele zile în care a ajuns aici, părintele Nectarie a început să primească în vis vizita Sfântului Nectarie, care-i spunea că, în viață fiind, își dorise să locuiască aici. De aceea îl rugă să ridice în cinstea sa un mic paraclis. Fără să stea pe gânduri, părintele Nectarie a ridicat în cea mai frumoasă zonă a satului un mic paraclis cu hramul Sfântului Nectarie. Între timp însă, mulțimea închinătorilor care venea să se închine la acest sfânt locaș devenise atât de mare, încât a hotărât să construiască o nouă biserică mult mai mare, mai încăpătoare.
În 1980, după zilele încărcate de sărbătorile Crăciunului și Epifaniei, simțind o mare slăbiciune, părintele am hotărât să meargă la medic. La unul dintre spitale, profesorul universitar Papaconstantin i-a spus că are cancer la plămâni și că nu mai are de trăit mai mult de două luni și jumătate.
În acest context dramatic, părintele i-a cerut Sfântului Nectarie să-l lase măcar să termine biserica, să slujească doar o Sfântă Liturghie și după aceea poate să moară liniștit.
Într-o zi, pe când se afla în biserică, părintele Nectarie Vitalis a avut parte de un oaspete neașteptat: Sfântul Nectarie. La sfârșitul întâlnirii, Sfântul Ierarh din Eghina l-a încredințat: „O, copilul meu, Nectarie, nu te mai supăra atât. Este doar o încercare. Te vei face bine și se va auzi aceasta în toată lumea!”. Apoi, deși ușa era închisă, s-a făcut nevăzut.
Cu toate acestea, starea sănătății părintelui Nectarie nu s-a ameliorat. Au urmat două luni de dureri îngrozitoare. În sfârșit, a sosit ziua de 2 iunie 1980, zi în care era programat pentru operație la spitalul „Sfântul Sava”.
Imediat după anestezie, părintele Nectarie a auzit o voce groasă, bărbătească, care i-a spus: „Eu sunt Sfântul Nectarie și m-am coborât acum de la Tronul lui Dumnezeu, ca să îți aduc un mesaj de la Mântuitorul Hristos și anume că nu îi vom lăsa să te opereze. Te vei face bine copilul meu, se va petrece minunea și se va afla în lumea întreagă!”. După trezirea din anestezie, unul dintre doctori și i-a spus: „Nu te neliniști! Sfântul Nectarie nu ne-a lăsat să te operăm! Mai înainte de a te opera, a venit profesorul și te-a mai consultat o dată cu atenție. Ți-a introdus pe căile respiratorii un instrument special de investigare și a constatat că tumorile canceroase pe care le aveai și apăreau pe radiografie au dispărut între timp. Nu mai ai nevoie, deci, de operație. Deja nu mai ai cancer. Să te rogi, deci, de aici înainte și pentru noi toți cei de aici!”.
Știrea s-a răspândit cu repeziciune pretutindeni. Erau foarte mulți cunoscuți care așteptau cu înfrigurare rezultatul operației. În satul părintelui, clopotele au început să bată în ritm de mare sărbătoare. Îndată după întoarcerea acasă, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire către Dumnezeu și către Sfântul Nectarie.
A urmat apoi o perioadă de refacere a sănătății, după care părintele Nectarie s-a apucat din nou să lucreze la ridicarea bisericii. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Nectarie, părintele a terminat biserica și, în vreme ce ceruse de la Sfântul să săvârșească măcar o Sfântă Liturghie în noua biserică, a trăit încă aproape 38 de ani. Cuviosul Nectarie Vitalis a trecut la Domnul în ziua de 8 februarie 2018 și a fost prohodit vineri, 9 februarie.
(Notă: La alcătuirea articolului au fost folosite fragmente din volumul Diac. drd. Morlova Nicușor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Bunavestire)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote