[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de stiucarul

Avea pana de curand o viata normala: loc de munca stabil, sotie, prieteni.... se pare ca o sa le piarda in curand pe toate.... i-a innebunit de cap inclusiv pe parintii lui.

Necunoscînd suficiente detalii despre acest om şi neavînd vreo responsabilitate terapeutică în privinţa lui îmi îngădui să îmi imaginez următoarele:
1) Avea o viaţă normală? Bine că a terminat cu ea! În lumea noastră tot ce e normal e suspect. Ce e bun într-o viaţă normală, azi, în lume, în România?
2) Loc de muncă stabil - poate că stabilitatea nu e deloc cel mai folositor lucru, mai ales când te afli în locul nepotrivit pentru tine. Poate că acest om nu mai e dispus să facă un idol din locul de muncă şi din stabilitatea lui. Poate a întrezărit ceva nou şi mult mai folositor pentru el dar nu reuşeşte încă să conştientizeze suficient, să formuleze, să planifice, să elaboreze...
3) Soţie? De obicei căsătoriile sunt întemeiate pe curvie mascată şi pe interese meschine. Valabil pentru ambele sexe. Abia acum se poate testa dacă are o soţie adevărată sau dacă nu cumva intrase mai demult într-o încurcătură cu o doamnă, ca să spun aşa....
4) Prieteni? Vorbe mari. Iată, e timpul să se afle cam câte parale face prietenia lor.
5) Părinţii .... Cu siguranţă oameni bine-intenţionaţi şi iubitori. Cine nu-şi iubeşte copilul? Dar poate că ei sunt primii care au pus, cândva, bazele nenorocirii acestui om - dacă o trăi vreo nenorocire cu adevărat...

E posibil ca nebunia unui om să fie modul în care acela caută, pe o cale percepută ca nebunească, să îşi menţină ultima fărâmă de sănătate şi de sens al vieţii personale. Dar presiunea conformistă, uniformizatoare a grupului striveşte orice şansă de a fi şi a deveni şi omul poate, da, să înnebunească cu adevărat de atâta grijă şi iubire din partea semenilor, a unor sclavi submediocri bine antrenaţi şi împăcaţi în dezastrul lor subiectiv cu condiţia sclaviei fără speranţă.

E posibil ca acest om să vrea o viaţă nouă, adevărată, nu o minciună ca până acum. E posibil, însă, orice altceva. Cine poate spune?
Deocamdată pare victima unei lumi şi a unei condiţii în care a jucat rolul ţapului ispăşitor. Doar cei buni, cei cărora le pasă cu adevărat, pot ajunge la un pas de nebunie sau chiar înnebunesc. Ceilalţi sunt prea împietriţi să îşi facă vreo grijă substanţială, sunt deja resemnaţi cu condiţia lor comodă de muribunzi cronici care îşi întreţin reciproc cavourile. Salutîndu-se zilnic, cu deplină încredere reciprocă, pentru aceasta, în colonia/penitenciarul ce poartă numele pompos de Societate.