Omul păcătuiește prin îndulcirea de sine fie trupească, fie sufletească și prin acestea se desparte de Dumnezeu. Durerea și ocara sunt antidoturile acestei despărțiri. Orice om (cât de rău) a făcut și bine înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ca un mult milostiv nu se lasă dator. Îi răsplătește fie aici, fie dincolo. Dacă omul este slăvit aici pentru el însuși (fiindcă este om și are o slavă trecătoare care este frumoasă – chiar dacă deșartă și nepermanentizată prin asemănare – fiind chip al celei dumnezeiești), își ia toată plata aici printr-o dulceață fără consistență care lasă în urmă tristețea neîmplinirii. Astfel îi sporesc chinurile conștiinței fiindcă slava aceasta mincinoasă îl desparte tot mai mult de slava cea adevărată (fiind cinstit de alții în chip mincinos pentru el însuși privit autonom, adică despărțit de Hristos).
Dimpotrivă, dacă este cinstit un Sfânt adevărat, fiind cinstit pentru slava dumnezeiască ce viază în el, această slavă nu este trecătoare, ci îl unește pe Sfânt cu Dumnezeu în slava Lui, (fiind în realitate o unică slavă deoarece chipul s-a împlinit în asemănare). Astfel că cinstirea de către oameni îi sporește Sfântului bucuria că este slăvit Hristos prin el și este urmat Hristos în el. Toată bucuria Sfinților este Hristos care este DRAGOSTEA, VIAȚA, CENTRUL ȘI TOT ceea ce ei își doresc. Văzând pe oameni umplându-se de Hristos (prin slăvirea Lui în cinstirea lor) se bucură nespus de mult, cu bucuria prietenului Mirelui:
Ioan 3:26 Și au venit la Ioan și i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, și despre Care tu ai mărturisit, iată El botează și toți se duc la El. 27 Ioan a răspuns și a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. 28 Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. 29 Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. 30 Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. 31 Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.
Se împlinește prin cinstirea lor țelul creației și întrupării lui Hristos:
Ioan 17:14 Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. 15 Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. 16 Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. 18 Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. 19 Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. 20 Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, 21 Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: 23 Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. 24 Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. 25 Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. 26 Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.
Dimpotrivă, se surpă acest țel în cinstitorii nesfinților fiindcă se unesc cu minciuna, cu stricăciunea firii și cu starea egoistă (părăsită de Dumnezeu) a nesfântului, devenind și ei asemenea cu nesfântul adică: mincinoși, stricăcioși și egoiști (părăsiți datorită neasemănării cu Dumnezeu).
Înțelegem acum de ce canonizarea unui nesfânt (sau fabricarea lui ca „Sfânt”) este echivalentul a ceea ce odinioară era invenția idolilor. Diferența dintre icoane (asemănarea cu Dumnezeu și cinstirea lui Dumnezeu prin ele) și idoli (asemănarea cu patimile și înlocuirea lui Dumnezeu prin ei) este și diferența între Sfânt și nesfânt.
Sfântul este o Icoană.
Nesfântul canonizat este un idol.
Psa 134:15 Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești. 16 Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea. 17 Urechi au și nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. 18 Asemenea lor să fie toți cei care îi fac pe ei și toți cei ce se încred în ei. 19 Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul;
Înt 14:8 Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu. 9 Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor. 10 Lucrul și lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiți. 11 Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire, fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte. 12 Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, și născocirea lor a fost pierderea vieții. 13 Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna. 14 Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu. 15 Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit celor din casa sa taine și slujbe. 16 După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor cioplite. 17 Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față. 18 Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului. 19 Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă. 20 Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om. 21 Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei, bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ. 22 Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu, ci, viețuind - din întunericul minții lor - în război necurmat, au numit pace atâtea rele. 23 Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri. 24 Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare. 25 Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb, 26 În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor. 27 Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți, este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul. 28 Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință. 29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea. 30 Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind tot ce este sfânt. 31 Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
Înt 15:13 Dar bine să știe că păcătuiește mai mult decât toți ceilalți acela care, din același lut, scoate vase care se pot ușor sparge și chipuri idolești. 14 Ci toți aceștia sunt mai nebuni și mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toți dușmanii poporului tău și asupritorii lui; 15 Căci pe toți idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă.
Ps 74:3 Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârșit, că rău a făcut vrăjmașul în locul cel sfânt al Tău. 4 Și s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele lor drept semne;
***
Atât de grav este acest păcat, încât însuși Mântuitorul ne-a avertizat de el:
Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.