Sfântul Sinod din anul 362, care s-a întrunit în Alexandria și a fost prezidat de Sfântul Atanasie cel Mare
Sinodul acesta s-a adunat în Alexandria la anul 362 cu purtarea de grijă mai mult și cu silința marelui Atanasie, la care au fost de față Eusebie al Makelilor, Asterie episcopul Petrei Arabiei, și alți episcopi de la Italia, Arabia, Egipt, și de la Libia, puțini adică, însă bărbați vrednici de cuvânt și lăudați. Care pe cele în Niceea dogmatisite le-au arătat, și acestea deosebit le-au hotărât:
1. Că Duhul cel Sfânt este de o Ființă cu Tatăl și cu Fiul.
2. Că Dumnezeu Cuvântul Înomenindu-Se, a luat Luiși trup însuflețit, și înmintit (că arienii ziceau că neînsuflețit trup Și-a luat, și că lucra în locul sufletului dumnezeirea. Iar apolinariștii că neînmintit).
3. Cum că trebuie a se zice la Dumnezeu zicerile ființei, și ale ipostasului. Adică o Ființă și Trei Ipostasuri, spre lepădarea eresului lui Savelie. Ca
nu cu strâmtorarea zicerilor, ca un lucru cu trei nume să socotim pe Sfânta Treime. Ci pe fiecare din nume, Tatăl adică, Fiul și Sfântul Duh în osebit ipostas îl teologhisește (Socrat cartea 3, cap 7; Sozomen cartea 5, cap 12). Pe întrebarea aceasta sinodul 1 cel din Niceea o a trecut cu vederea, iconomisind lucrurile.
Iar a 4-a ispravă a Sinodului acestuia a fost de a uni pe răsăriteni cu apusenii, care foarte se luptau și mare dezbinarea aveau între ei. Pentru că răsăritenii zicând cu bună cinstire o Ființă la Dumnezeu și Trei Ipostasuri, și nu un ipostas, ori trei fețe, se prihăneau de italieni că sunt arieni (fiindcă Arie mărturisea cele trei ipostasuri la Dumnezeu, însă de străină fire și de străină ființă. Iar trei fețe de o fire nu primeau). Iar
italienii pentru îngustarea limbii lui, (
Sabellic or Sabellian languages )
o zicere având pe ipostas, însemnătoarea și a ființei, și a ipostasului, nu ziceau Trei Ipostasuri la Dumnezeu, ca să nu se arate, că și ființe trei slăvesc întru Treime. Ci în locul a Trei Ipostasuri, ziceau trei fețe, și în locul unei ființe, un ipostas. Drept aceea se prihăneau de răsăriteni că sunt savelieni ( că Savelie un ipostas de trei nume zicea la Dumnezeu ). Pentru aceasta Sinodul acesta chemând împreună și pe răsăriteni și pe apuseni, și înțelegând de la ei, că trei fețe și trei ipostasuri se deosebesc numai după zicere, și după grai, dar una și aceastași însemnare și înțelegere au. Asemenea și ființa, și ipostasul osebite fiind după glas, la una și aceeași înțelegere, și lucru se zic de dânșii, au iertat acelora și acestora să zică osebitele zicerile aceastea, ca pe niște unite după însemnarea și lucru, după ce mai întâi au anatematisit pe Arie, și pe Savelie. Și așa i-au împăcat și i-au unit. Că nu întru nume, ci întru lucruri este la noi adevărul[42] (Pentru pricina aceasta pomenește și dumnezeiescul Grigorie Teologul în engomionul (lauda) marelui Atanasie, zicând că unirea aceasta a răsăritenilor, și a apusenilor, a fost lucru al lui Atanasie. Fiindcă cu purtarea de grijă și cu ajutorul lui, precum am zis, s-au adunat.
5. A hotărât sinodul acesta, că cei ce din împărtășirea arienilor se întorc la Soborniceasca Biserică, să se primească, anatematisind eresul lui Arie și mărturisind credința cea din Niceea (încă anatematisind și pe cei ce zic pe Duhul cel Sfânt despărțit de ființa lui Hristos de a Fiului).
6. Au rânduit pentru ierosiții cei ce au fost în eresul lui Arie, care pe amândouă le zice epistolia aceasta.
[106] - Însemnează că cuvântul (expresia n.n.) „de o Ființă”, și mai înainte de Întâiul Sinod se întrebuința între cei binecinstitori; iar fiindcă după Dumnezeiescul Ilarie, savelianii și cei de pe lângă Pavel Samosatul, l-au întrebuințat pe acesta ca să surpe Treimea Ipostasurilor celor Dumnezeiește începătoare, pentru aceasta Părinții cei 180 adunați în Antiohia în anul 272 împotriva lui Pavel Samosatul, pe acest cuvânt l-au lepădat; după nume numai (măcar că după înțelegere și după însemnare îl mărturisea) pentru ca să nu dea apucare ereticilor, și mai ales pentru că Pavel cu vicleșug meșteșugind, trei ființe din glasul OMOUSIULUI (de o ființă) zicea că sunt. Una adică cea mai întâi era a Tatălui, iar a 2-a a Fiului, și a 3 -ea a Sfântului Duh, și că din aceea acestea se propun ca niște părți, precum zice Atanasie, (împotriva eresului Arienesc) iar Sinodul din Niceea, Ecumenic fiind, pentru vrednicia sa, nu numai după înțelegere, ci și după nume au poruncit a se propovădui (vezi la Dodecavivlion a lui Dositei, foaia 1031).
„DE O FIINȚĂ”
(OMOUSION) iar nu „de asemănătoare ființă”
(OMIUSION) precum ziceau viclenește Arienii cei pe jumătate (Imiarianisti), pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Sinodul acesta 1-a propovăduit. Că „de ÎMPREUNĂ” sau pe „de ACEEAȘI”, despre FIINȚĂ se zice, după Aristotel și în Logică. Iar „de Asemănătoare” se zice la felurime, și de obște la cele întâmplătoare ființei, și nu la ființă, și la fire.
Și iarăși, „DE O FIINȚĂ” l-au zis pe el, și nu „DE O ÎMPREUNĂ FIINȚĂ”
(SINUSION), precum însemnează Dumnezeiescul Epifanie în Anghirot; că „DEOIMPREUNĂFIINȚĂ” însemnează unire fără de oarecare deosebire (precum o zice Savelie). Iar
DE O FIINȚĂ, însemnează pe unirea cea cu deosebire, și pe sporirea a unui Ipostas despre celălalt.
„Pidalionul sau Cârma Bisericii Ortodoxe /
Neofit, Patriarh al Constantinopolului - Iași: Editura Credința strămoșească, 2013”