Citat:
În prealabil postat de anaecaterina
nu inteleg de unde am aceste trairi. cred ca nu sunt foarte perseverenta in inima mea si mai cred ca nu sunt destul de atenta la DUMNEZEU. probabil ca trebuie sa devin si mai umila, desi urmaresc constant sa imi cultiv virtutile sf parinti.
am citit cartea cu maestrii indiei si Parintele Paisie...m-a ajutat foarte mult sa descopar adevarul.
viata mea a fost salvata intr-un moment in care am cerut cu toata fiinta mea sa ma intorc la Dumnezeu si am suferit mult o perioada lunga de timp, cand am constatat ca mai aveam foarte putin sa fac greseli enorme si sa renunt la viata mea in favoarea abandonarii mele totale catre un Dumnezeu care nu era de fapt Tatal Ceresc pe care eu il cautam...lucrurile au fost complicate, au trecut...sigur ca, prapastia a fost foarte mare.
m-am trezit intr-o zi ca sufletul meu se indepartase f mult de Tatal, imi indepartasem familia, eram in ashram, faceam lucruri care erau in contradictoriu cu Dumnezeu, ajunsesem sa cred in zeitatile lor, nici macar nu ma intrebam daca ele exista sau nu...dintr-o data apoi, am cazut. asa priveam atunci. am ramas fara prieteni, fara serviciu, fara bucurie, devenisem complet inutila, tocmai eu care aveam un rost atat de important...eram frumoasa, eram daruita, eram harnica, aveam studii...apoi m-am trezit departe de tot ce cunosteam.
mi-am amintit atunci de IISUS HRISTOS. pe parcurs am inceput sa il simt viu in inima mea...mi-am gasit serviciu, familia mea a fost alaturi de mine in toate aceste incercari, am primit o relatie...totul a inceput sa isi revina...
apoi, am ajuns din nou aici. unde nu mai stiu ce e cu mine, unde ma simt singura in relatie, ma simt singura in mijlocul oamenilor si rugaciunea devine mecanica. ma simt ca o stanca. nu mai pot sa plang, nu ma mai abandonez, nu mai aspir atat de frenetic cum aspiram candva. nu inteleg ce sa fac in continuare? situatia aceasta persista de cateva luni.
|
Citat:
În prealabil postat de anaecaterina
si cred ca mai este o problema in mine....cred ca intotdeauna mi-am dorit sa pot sa fiu radicala! sa las totul pt Dumnezeu! dar niciodata nu am fost in stare!
|
Citat:
În prealabil postat de anaecaterina
nu stiu ce inseamna sa lasi totul pt Dumnezeu. nu stiu nimic despre Dumnezeu. nu ma cunosc nici macar pe mine. e vai de mine! doar stiu ca undeva in mine, imi doresc nespus sa las totul pt El. nu stiu ce inseamna asta ori cum sa fac asta. in cadrul unei familii crestine pe care as putea-o intemeia, as vrea sa fac totul sa fie spiritual, insa in aceasta relatie, nu avem aceeasi directie, desi el este cel prin care Dumnezeu m-a salvat.
daca m-as retrage, departe de lume, nu stiu cum as putea face asta, pt ca eu nu sunt in stare de nimic! in urma mea nimic nu a ramas ok!
|
Citat:
În prealabil postat de anaecaterina
desi la vederea celor din afara, a viciilor,putine sau nu, noi amandoi nu suntem spirituali ...nu asa cum cred ca ar trebui sa devenim. daca privesc in sufletele noastre, il gasesc minunat, plin de iubire, de credinta, de frumusete. pe el. ca si relatie, e greu.
doar imi doresc nespus sa imi cultiv virtutile, sa devin umila, simpla, blanda si sa am credinta! imi doresc doar sa il pot iubi pe Dumnezeu mai mult decat orice si constat ca nu fac asta nici in cea mai mica masura!!! cum sa fac asta?
|
Citat:
În prealabil postat de anaecaterina
da! ma inarmez cu rabdare! eu va multumesc si va doresc succes in toate cele bune! sa va dea Dumnezeu la toti tot ce aveti nevoie si sper sa mai vorbim si pe alte topicuri! va pup si va doresc noapte buna si o sarbatoare minunata maine!
|
Draga Ana,
poate ca vrei prea mult deodata.
Si poate ca ceea ce cauti tu cu ardoare nu vezi din cauza ardorii. Lasa lucrurile de la sine, e bine ca te-ai intors la credinta ortodoxa, e bine ca ai realizat ca esti pe un drum gresit, inseamna ca cineva acolo sus te iubeste. Citeam undeva ca cea mai simpla dovada de credinta, ceea ce Hristos ne cere, este sa il lasam in inima noastra. El bate, noi trebuie sa ii deschidem....daca vrem. Cred ca atunci se numeste ca il primesti pe Dumnezeu.
Spuneai ca nu reusesti sa lasi totul pentru Dumnezeu. Poate ca nu asta vrea El de la tine. Roaga-te cu inima, asa cum citeam la parintele Cleopa, nu doar cu mintea. Sunt sigura ca Dumnezeu iti va arata sub o forma sau alta calea de urmat.
Despre partener, daca tu in sufletul lui vezi iubire, bunatate, credinta, nu mai irosi timpul. Ai o varsta. Intr-o casnicie, ca sotie si mama, implinesti porunca lui Dumnezeu. Si.....iti spun din experienta, cand iti strangi puiul la piept sau te uiti la el cum doarme, nu mai a i framantari ca cele pe care le ai acum, pur si simplu multumesti lui Dumnezeu in fiecare scunda pentru minunea din fata ta si Il iubesti mai mult decat orice, asa cum iti doresti tu acum.
Eu zic ca raspunsul la intrebarile tale se afla in lucrurile simple care te asteapta sa le implinesti.
Doamne-ajuta!