Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
@AGabriela: Vreau să-ți vând un pont, referitor la problema pe care o ridici.
Frica ne este cel mai mare dușman. Ce vreau să spun? Cu cât ne temem mai mult de un eșec, cu atât crește probabilitatea să-l provocăm, paradoxal, noi înșine. Nu degeaba se spune „De ce ți-e frică nu scapi”.
Și, pentru că e vorba de un paradox, soluția tot paradoxală este: trebuie să acționăm ca și cum l-am dori (eșecul). De exemplu: Știu că emoțiile mă fac să mă bâlbâi, prin urmare îmi e foarte frică să vorbesc în public. Soluția: îmi propun să mă bâlbâi cât mai mult (nu voi reuși). Sau: Mă tem că voi eșua în dorința mea (tot mai acută pe măsură ce vremea trece) de a-mi întemeia o familie, timpul trece în defavoarea mea, îmbătrânesc... Soluția: Nici nu-mi pasă; mai mult: chiar vreau să fiu singur. În fond, poate asta e voia lui Dumnezeu cu viața mea; pentru ce să mă tem, agit, panichez? Facă-se voia Lui!
Atitudinea asta ar putea îndepărta tensiunea în care te afli și care probabil te crispează, te lipsește de relaxarea atât de necesară în relațiile cu ceilalți.
|
Foarte interesant! O sa incerc sa-l aplic si eu in problemele mele de serviciu..
Se leaga si de ce scriam afdineauri: daca, fiind singure, ne instalam in singuratate, ne organizam viata cu tot felul de activitati, ca si cum vom ramane singure si in continuare, fare sa traim mereu in asteptare, ca intr-o gara de unde o sa vina in curand sa ne ia un tren fermecat, atunci mai degraba va veni pe neasteptate si acel tren.
De fapt, si la mine a fost asa.