Biblia. Ioan 1:1
[1]La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

La început era Cuvântul - Fiul- Iubirea - Domnul.

As vrea sa faceți un exercițiu de imaginație în care vedeți un copil de 5 ani, retras singuratic si pulsînd . Nu exista nimic in jurul lui, absolut nimic, pentru că spațiul încă nu a fost creat. Il încearcă o stare de neliniște, se întreabă oare mai e cineva undeva, să spună cuiva ce simte, un gând,* o atingere , o îmbrățișare.* Nimic. Tristețea il face sa vibreze melancolic,se intreaba: cine sunt eu? Ce sunt? De ce? Alo e cineva acolo? Niciun răspuns. Timpul nu există. Poate au trecut milenii si nimeni nu stie. Dezamăgirea il inundă în toată ființa lui, a înțeles că e singur. Nu dispera dar suferința este prietenul lui. O îmbrățișează, o accepta si stie ca face parte din El. Se identifică în toată ființa lui cu ea si ii spune Iubire. În această iubire înțelege că dacă si ar dori cu adevărat un prieten poate ar aparea. Simte cum dorința lui vibrează odată cu el, capătă sens, si SPUNE(cuvant) vreau sa fiu înconjurat si protejat. Si asa a apărut Forța ce Il proteja. Si Copilul a îmbrățișat această Forța și L-a numit Tată. Văzând Copilul puterea Cuvântului sau a spus: vreau sa stiu si sa cunosc, si a apărut Focul ce luminează în întuneric. Si a fost seara si a fost dimineața ziua întâi.