Cum ai putea fi
calugar sau
mirean cu viata calugareasca daca la orice suma de ispite, santaje, presiuni, vesti rele, datorii urgente de viitor, raspunderi la sefi, tu brusc strigi ghinion devenind vrajmas lui Dumnezeu ca rezltanta si rezultat al fricilor si lashitatilor motivand ca esti silnicit de Dumnezeu astfel ca vrei sa te aperi si sa te razbuni pe El pentru raul in care esti tarat de grijile lumii? Un calugar nu ajunge niciodata si nicioclipa sa fie vrajmas Domnului stiind ca neputinta si nesabuinta exploziva il poate face sa huleasca si sa urasca pe nevinovati. Sigur ca toti gresim fiind tzepuiti de eroarea fatala prin lucrarea diavolilor si a satanitelor ispititoare care vor mereu o si mai mare infrumusetare credibilizatoare dar nu trebuie sa deznadajduim dupa greshura daca nu ne-am putut opri la timp si abtine de la blestem dupa ce am pus botul la vocea necurata care ne-a ajutat sa vedem impreuna cu barna din ochiul cel drept, prin ea ca printrun telescop justitiar corupt fara de alternativa. Oare nu eram datori sa-L iertam si noi pe Dumnezeu daca ne-a "gresit" si sa-L rabdam si noi daca e prea "silnic" cu noi in conditiile in care El ne-a iertat si ne-a rabdat mereu? Macar la momentul culminant al alinierii ghinioanelor si noroacelor mituitoare sa iertam si sa rabdam ca sa nu-i devenim vrajmashi necrutatori tocmai bunului Dumnezeu sau mai micilor Domnului si ai Duhului Sfant lovind pentru ei in aproapele mai pacatos sau mai neputincios ca sa ne scapam pe noi insine prin viclenia dezvinovatirii!