View Single Post
  #186  
Vechi 27.01.2015, 22:34:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de religie.
Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de religie“, în motivarea sa, Curtea Constituțională afirmă în mod pozitiv și argumentat importanța orei de religie, astfel:
- dreptul părinților de a asigura educația copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19);
- obligația Statului Român neutru și imparțial (paragraful 22) de a asigura predarea religiei ca parte a trunchiului comun și de a include această disciplină în planul-cadru de învățământ (paragraful 16);
- școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase și de aceea statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filosofice ale părinților (paragrafele 20-21).
Patriarhia Română îndeamnă pe toți cei implicați în asigurarea educației religioase a copiilor (părinți, școală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate și angajare în acest proiect de mare valoare spirituală și culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii și, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de religie din România promovează valorile umane perene și comportamentul pașnic, într-o vreme în care în alte țări mulți tineri educați în spiritul secularismului se îndreaptă spre mișcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simțul sacrului și al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie și societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani.
În concluzie, motivarea responsabilă, nuanțată și echilibrată a Curții Constituționale corectează orice propagandă alarmistă și agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie dorește să cunoască și să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere și nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învățăm pe copii și tineri iubirea de Dumnezeu și de oameni pentru a crește spiritual în cultura generozității! (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 27.01.2015 at 22:44:45.
Reply With Quote