[glykys]

Pelerinule, mai intai, o sa iti spun ca este un topic care s-ar putea dovedi folositor nu doar pentru domni, dar si pentru doamnele si domnisoarele care au oaresce probleme in a intelege ce presupune conditia feminina - au fost, de-a lungul timpului, discutii pe forum referitoare la acest aspect.
As vrea insa sa fac o remarca - articolul mi se pare ca jongleaza prea mult cu antagonisme si cu generalitati. Or. atunci cand vorbesti despre feminitate ai de a face cu o paleta care are extrem de multe nuante. Un mic exemplu, nu prea poti trasa niste atribute generale ale sablonului "femeia in antichitate", pentru ca pozitia ei era foarte diferita de la cultura la cultura si in functie de segmentul temporar, de conditia sociala... Poate ar fi util sa vedem mai intai cam care erau pozitia, mentalitatile, orizontul de asteptare ale femeii evreice in antichitate. Si in Biblie se observa foarte bine cum este portretizata o femeie orientala (regina Izabela, spre exemplu) in opozitie cu cea evreica, in toate diversitatea sa, de la imparateasa (Estera), profetesa (Deborah) si sotie de patriarh (Sarra, Rebeca) pana la femei umile, de genul mironositelor. Avem si cateva femei "pagane", precum orientalele, femeia samarineanca, sotia lui Pilat, despre care nu se spune mare lucru...

Poate ar trebui sa descoperim si niste exegeza referitoare la femeile din Biblie.

Mie mi-ar placea sa vorbim mai ales despre femeile din Vechiul Testament. Preferata mea este Rebeca, femeie inteligenta si prevazatoare. Observati pe ce criterii este aleasa ca sotie a lui Isaac (Facerea, 24) - "Deci fata careia ii voi zice: Pleaca ulciorul tau sa beau si care-mi va raspunde: Bea! Ba si camilele tale le voi adapa pana se vor satura, aceea sa fie pe care Tu ai randuit-o...", observati cata dragoste de straini dovedeste, observati ca este intrebata de parinti daca doreste sa mearga in tara straina si sa accepte casatoria(!) si cata promptitudine in raspuns! Este foarte indrazneata, desi e diplomata si plina de tact, e o femeie voluntara, care stie ce face, il intreaba pe cel cu care calatorea cine e omul care se apropie, si e foarte frumoasa. Imi place tare mult cum spune autorul: "Si a dus-o Isaac in cortul mamei sale Sarra si a luat pe Rebeca si aceasta s-a facut femeia lui si a iubit-o. Si s-a mangaiat Isaac de pierderea mamei sale Sarra." (24. 67).
Interesant mi se pare ca Rebeca, precum Sarra si precum Rahela, e si ea stearpa - motive genetice, pentru ca toate trei fac parte din aceeasi familie - dar, spre deosebire de cele doua, care indura multi ani aceasta povara, maternitatea ei vine repede si este vazuta ca un dar de la Domnul, la rugamintea lui Isaac. Problematizeaza, isi pune intrebari, indrazneste Ii sa ceara explicatii Domnului cu referire la cei doi prunci care se zbat in pantecele ei si Dumnezeu ii lamureste taina (Fac. 25, 22). Incearca si reuseste sa schimbe randuiala binecuvantarii primului nascut cu un fel de mancare, asumandu-si intreaga responsabilitate asupra actului sau, dar nu cred ca pentru ca l-ar iubi mai mult in mod subiectiv pe Iacob, ci pentru ca se gandeste, zic eu, la o mai buna perpetuare a neamului (Esau isi luase neveste dintre pagani, in timp ce pe Iacov il sfatuieste sa isi ia sotie tot din neamul ei, din care se trageau mama si bunica lui). Se stie ca la evrei, legitimitatea neamului e data de mama, si nu de tata. In felul acesta ii traseaza traiectoria urmatorului patriarh Iacob, sfatuindu-l sa ia binecuvantarea cuvenita primului nascut si sa mearga la ai ei, pentru a-si salva viata si pentru a se casatori acolo, asa cum o facusera si predecesorii lui. Rebeca nu sufera represalii pentru gesturile ei - sau cel putin nu se spune - pentru ca Isaac, prin cuvintele sale ulterioare, dovdeste ca Rebeca a cugetat si planuit bine, dar si pentru ca Dumnezeu ii recunoaste legitimitatea lui Iacov. Oricum, Esau e cam nataflet, desi se nascuse primul, e lacom la mancare, isi da usor dreptul de prim-nascut, e razbunator, dar, mai ales, mi se pare ca tot ceea ce face o face de capul lui, din trufie si incercand sa fie pe placul parintilor (casatoriile ulterioare cu fete din neamul lui Ismael), in timp ce Iacob, mai supus si mai necopt, stie sa asculte de cine si de Cine trebuie.

Dar atat cu speculatiile mele pe marginea textului. Daca stie cineva ceva referitor la latura simbolica, alegorica a acestui personaj feminin, as fi foarte interesata...