Citat:
În prealabil postat de Mariatwix
Imi cer scuze daca pun o intrebare idioata, acum, cu ajutorul vostru, incep sa patrund cu adevarat ortodoxia.
Vreau sa va intreb daca are vreo importanta religia/confesiunea celui caruia ii oferim. Morala si sufletul meu spun ca nu conteaza, dar as vrea sa aflu si parerile voastre. In comuna in care locuiesc, exista 7 confesiuni/religii la cca 1000 de locuitori si majoritatea celor foarte saraci sunt neoprotestanti. Le-am daruit unora dintre ei de multe ori diverse, de la mancare la haine si bani de medicamente. Eu am facut-o din tot sufletul si am fost "rasplatita" pe masura, cu o mare bucurie din partea lor. Dar as vrea sa imi spuneti daca exista vreo regula in acest sens.
Multumesc!
|
Daca Mariatwix, eu ti-as sugera sa citesti cartea "Papucii lui Mahmud", scrisa de Gala Galaction, care e scrisa dupa o intamplare adevarata. E povestea unui cizmar, om de treaba, de altfel, care, la celebrarea victoriei romanilor impotriva turcilor, din razboiul de independenta din 1878, isi bea mintile si omoara un prizonier turc, Mahmud, despre care nu isi aminteste apoi nimic altceva decat ca avea papucii rupti - naratorul il descrie pe Mahmud ca avand chipul asemenea Hristosului crestin. Coplesit de remuscari, ajunge la un sihastru care ii da canon sa isi vanda toate acareturile si sa pribegeasca pana la sfaristul vietii, iar din munca mainilor sale sa faca 1000 de perechi de pantofi cu care sa ii miluiasca pe cei sarmani. Cizmarul calatoreste prin satele de la nordul Dunarii, populate deopotriva de romani, turci si evrei, tot cu gandul la papucii rupti ai lui Mahmud. Ii miluieste pe toti, nefacand deosebire niciodata intre ei si nefacand caz de religia lui, dar urmandu-si constiincios drumul. Si dobandeste o aura de sfant printre toti oamenii, de diferite religii, datorita bunatatii sale. Isi salveaza de la moarte stapanul turc, care il considera ca pe fratele sau si care ii propune sa traiasca in bunastare cu el,dar cizmarul nu accepta, urmandu-si canonul. Dupa multe peripetii si fapte demne de Pateric, batran si bolnav, ajunge la perchea cu numarul o mie, pe care o lucreaza cu mult mestesug, petru a fi demna de un imparat. Pe moarte fiind, are viziunea raiului. La poarta il intampina un personaj imbracat in haine de sultan, care are papucii rupti. In extaz, cizmarul il identifica cu multa bucurie pe Mahmud, cel cu papucii rupti, si intelege ca perechea cu numarul o mie ii era destinata lui. Numai ca, in delirul sau, cand se apleaca sa incalte personajul nevazut, isi da seama ca picioarele acestuia poarta urmele uor cuie. Cu aceasta revelatie si cu pantofii in mana, isi da duhul, iar naratorul spune foarte frumos ca de abia acum cizmarul intelege tot. In spatele lui Mahmud si al tuturor sarmanilor miluiti, fie ca erau romani, evrei sau turci, era chipul aceluiasi Hristos.
Povestea nu indeamna insa la relativism religios, ci la ortopraxie, nu la trambitarea superioritatii credintei si a neamului. Cizmarul nu converteste pe nimeni - nici nu isi propune asta - nici nu prea vorbeste despre credinta ortodoxa, el nu cauta decat sa ii slujeasca pe cei sarmani, neuitandu-se la credinta sau la etnia lor, desi, pana la urma, toti sunt siliti sa recunoasca superioritatea faptelor romanului ortodox.