Acesta e titlul unui capitol din cartea Adame, unde esti? de arhim Simeon Kraiopoulos. Am mai citit de el Te cunosti pe tine insuti?, care mi s-a parut deosebit de profunda.
Iata ce scrie mai departe (infricosator!):
"Din momentul in care au pacatuit protoparintii, i s-a intamplat omului acest mare rau, adica, a devenit propriul sau idol, s-a intors catre sine si a facut din sine un dumnezeu.[...] In vremurile noastre, acest rau, aparut in Rai, a reusit sa ajunga la culmea cea mai inalta, adica, la intoarcerea omului spre sine insusi.Aceasta inseamna patima, si se numeste egoism. Aceasta este nazuinta [oamenilor], sa dune bunuri pentru multi ani si sa spuna: "Suflete ai multe bunatati stranse pentru multi ani, mananca, bea si veseleste-te!. Acesta este oful fiecarui om. [era din predica la Parabola bogatului nemilostiv]
Omul nu se misca in ascuns, maladiv, egoist, decat atunci cand se preocupa de bunuri materiale: sa dobandeasca casa, masini, bani, sa aiba de toate, sa manance, sa bea, sa se veseleasca. Poate ca gresesc, dar, in zilele noastre, grija pe care o au crestinii, cei care o au, pentru progresul lor duhovnicesc, pentru propasirea lor spirituala, miscare si efortul lor au acelasi caracter egoist.
Adica, chiar si in eforturile duhovnicesti slujeste acest dumnezeu, sinele propriu, propriul egoism. Astfel, nu dobandeste nici odihna, nici progresul duhovnicesc. Cand se hraneste cu sine insusi-pentru ca este ca si cum ar manca cineva din propria sa fiinta- cum poate sa aiba odihna, sa gaseasca rezolvarea, sa gaseasca pacea?"