Subscriu.

Dar ce inseamna ca o persoana a pierdut darul rugaciunii? Oare nu se poate ruga iarasi, nu poate sa faca, macar cateva clipe pe zi (pentru inceput), ceea ce face tot rugatorul? Cum oare a inceput lucrarea rugaciunii, candva?... Nu rugindu-se pur si simplu? Sa o ia de la capat, cu multa incredere. Sunt sigur ca acesta e cel mai bun lucru, mai ales ca in memoria rugatorului este vie experienta anilor cand practica din plin rugaciunea. Sunt convins ca harul va veni negresit, in masura in care Domnul hotaraste.
Sfantul Teofan Zavoratul, ale carui carti pe tema rugaciunii (majoritatea sunt colectii de scrisori catre rugatori, cu sfaturi practice) sunt traduse si la noi, poate si cred ca merita sa fie consultat cu toata increderea.

Eu am trecut (si tocmai trec) prin astfel de crize, de retragere a harului cum zic rugatorii adevarati. Solutia a fost mereu: pocainta (ochii pe barna proprie si multe lacrimi, care vin singure daca nu le oprim prin varii obstacole interioare, prin atitudini si ganduri nepotrivite), Sfintele Taine (Marturisirea), reluarea lucrarii rugaciunii dupa puteri. Si silinta de a nu pacatui prea mult, ca sa zic asa... Un strop de post in toate, un strop daca altfel nu se poate, deocamdata. Si miluinta...
Domnul fie cu noi!