[Mihnea Dragomir]

Observ că şi printre creştinii (de toate confesiunile) au pătruns aceste două "dogme". Ele nu au nici cea mai mică legătură cu Biserica. Nu am găsit nicăieri în Biblie ceva care să sugereze, nici măcar pe departe, că democraţia ar fi o formă de guvernământ superioară altora. Nici că statul ar fi chemat să guverneze în cele care ţin de casa noastră, de familia noastră sau de societăţile noastre.Nu cunosc niciun text magisterial prin care cei chemaţi să înveţe poporul credincios să fi susţinut aşa ceva. Nu îmi amintesc să fi întâlnit la niciunul din Sfinţii Părinţi ceva care să consune cu această pretinsă superioritate a democraţiei, sau să suţină statul social şi paternal. Liturgica, nici ea nu ne oferă nicio bază în a susţine aberaţia democrată. Dimpotrivă.

De unde ne vin aceste erori? Cum s-a ajuns ca aceste adevărate dogme, dar dogme ale lumii, să pătrundă în Biserică? Mister! Şi totuşi, covârşitoarea majoritate a creştinilor, asimilând duhul şi învăţătura lumii, au ajuns să creadă aşa ceva. Până acolo încât, dacă s-ar face un sondaj cu întrebarea "credeţi în democraţie ca formă superioară de guvernare?", răspunsul "da" ar fi la fel printre credincioşi, ca şi printre necredincioşi. Nu ştiu dacă adevăratele dogme ale Bisericii ar întruni atâtea sufragii. Nu ştiu dacă răspunsurile ar fi în aceeaşi proporţie afirmative la întrebarea "este Isus Cristos Dumnezeu?" sau "serveşte Botezul la remisiunea păcatelor?". Ei bine, oamenii cred în Zeiţa Democraţiei. Mai mult decât în Isus Cristos. Mai mult decât în eficienţa Sfintelor Taine. Dovada ? Mulţi se simt ultragiaţi atunci când arunci îndoiala asupra dogmelor lor. Atunci când susţii că democraţia este un sistem de guvernare printre altele, fiecare cu bune şi cu rele, în mare prin nimic superior lor. Atunci când le spui că poate că statul nu ar trebui să se ocupe de sănătatea oamenilor, nici de educaţia lor. Ei reacţionează într-un fel, ca şi când le-ai spune că Dumnezeu nu există. Acestea sunt dogmele lor.