[sophia]

Imi place mesajul tau dar denota pe alocuri si lipsa unei cunoasteri sau intelegeri a omului. Paradox! Ca doar esti psiholog si lucrezi cu oameni.

1. Da, este o mare diferenta intre a posti in tara si in afara ei. O traiesc permanent.
In tara este mai intai cunoscut felul nostru de a posti. Este cunoscuta traditia si modul in care se realizeaza.
Aici pari la fel de ciudat ca si musulmanii sau hindusii.
In tara ai oameni in jurul tau care postesc si ei. Este si atmosfera respectiva.
Stii ca este Postul Pastelui, sau al Craciunului.
Bine si la noi vezi partea comerciala si faci cumparaturi si pregatiri.

Aici (in vest) n-am auzit pe cineva sa spuna ca posteste, sau sa-l vad ca tine un post alimentar.
Oricum la ei este altfel. Ei numai carnea o opresc in post.
In ultima vreme au inceput insa sa-si puna unele probleme: legat de aspectul comercial al sarbatorilor si legat de post (asa cum il inteleg ei). Macar la nivel de dezbatere. De ex. au inceput sa faca experimente in care sa-i impuna sa renunte la ceva in perioada respectiva, fiecare alimentar, fie obiect foarte indragit. Si aceasta din urma mi se pare minunat pentru ca inseamna cu adevarat jertfa personala. Se apropie de viziunea mea asupra postului.
Unul renunta la cafea, sau la ciocolata - ceva foarte drag si greu fiindca multi au adictie la ele. Este o jertfa pentru ei in comparatie cu altii carora nu le plac acestea si se pot dispensa foarte usor.
Altii se hotarasc sa renunte la celulalr, smartphone, tableta o perioada. Chiar elevi dau de buna voie obiectele la scoala si ele sunt incuiate undeva pe o perioda de timp. Nu le este usor, daca toata ziua sunt cu degetele pe ele.

Ca sa-ti faci o imagine:
In tara (dupa revolutie) aveam la serviciu multi colegi care posteau. Mancam impreuna de bucatele de post si ne simteam bine. Nu ne privea nimeni ciudat, nu aveam tentatii, ba chiar aveam o anume intelegere (si de la sefi) cand dadeam fuga si la biserica a ne spovedim si impartasim. Ne duceam cand aveam timpul. In Vinerea Mare era stiut ca faceam asta, iar pe urma s-a dat liber, deci nu mai fugeam de la lucru.

Aici in perioada de post, de Craciun mai ales se organizeaza in primul rand serbarile. De obicei se aduna salariatii undeva la un local si mananca impreuna, se mai amuza cu cate ceva. Se face in limite decente, ca esti cu sefii! Deci automat, daca esti de alta credinta si postesti e greu pentru tine.
Daca te duci trebuie sa gasesti ceva potrivit sa mananci si sa dai poate si explicatii, iar daca nu te duci esti considerat asocial, ca nu esti integrat in colectiv (si asta este foarte grav la ei).

Plus ca la serviciu si peste tot se ofera dulciuri de toate felurile si tu...nu poti.

In fine aici nu gasesti produse de post ortodox, ceva fara lapte, unt, oua. Daca ei nu stiu asa un post...Mai sunt unele dietetice, pentru cei cu alergii, dar macar una din ele tot o au. Pana si in paine sau covrigi.

2. La acest punct sunt de acord cu tine, desi nu se poate generaliza.
Eu cred ca este totusi foarte mare presiunea exterioara. Daca am face o statistica adevarata, nu stiu cati oameni ar raspunde ca postesc si traiesc credinta din imboldul launtric si cati pentru ca asa spune preotul/Biserica.
As fi tare curioasa. Chiar si la cei din manastiri.
Marturisesc: eu inca nu am gasit legatura intre asceza si credinta. Pana la un punct mai inteleg, dar extremele (in ambele parti) nu.
Eu cred totusi ca trebuie traita cu sufletul credinta, cu profunzime si nu cu aspectele exterioare - asceza. Degeaba esti ascetic daca totusi nu faci fapte bune si nu intelegi credinta si ceea ce cere Dumnezeu cu adevarat.
Eu nu cred, adica nu stiu daca Dumnezeu chiar ne cere sa nu manacam, sa nu dormim, sa nu iubim, sa nu ne spalam, sa umblam in zdrente etc.
Prea toate sunt duse la extrem.

3. Mi se pare foarte curios si am mai intalnit ideea si pe alte fire de discutie, la alte persoane.
De ce unii oameni vad in Pasti si Postul Pastilor bucurie, iar in Craciun si Postul Craciunului nu. De ce nu avem voie sa ne bucuram de Carciun?
Craciunul este pentru mine bucuria suprema, pentru ca este sarbatoarea Nasterii Domnului. Atunci vine la noi (in lume) Fiul lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ne bucuram, oare pentru asta?
Nu ma refer acum la aspectul comercial, sau pomul impobodobit sau caoduri. O.K. si alea fac parte din bucuria omului. Dar ma refer la bucuria cu care asteptam si serbam aceasta sarbatoare. Colinde, anuntatul sarbatorii la portile oamenilor, pregatitul caselor si a bucatelor.
De ce nu avem voie sa ne bucuram de Craciun? Si sa nu uitam cate sarbatori religioase mai sunt in perioada Craciunului: Sf. Andrei, Sf. Nicolaie, si alti sfinti.

Pentru Pasti este altceva. Este tristetea chinurilor si mortii lui Iisus. Pana si preotii se imbraca in vesminte negre. Chiar daca la sfarsit EL invie si ne bucuram pentru asta. Dar pana atunci sunt multe dureri si deci o perioada trista.

Eu nu reusesc sa inteleg aceasta inversiune in credinta: tristete la nastere si bucurie la moarte. Cum asa?

4. Iti dau dreptate - tot mai mult postul este desprins din context si a ajuns doar o dieta, sau abstinenta fara substrat.

In incheiere trebuie sa nu uitam si mi se pare iarasi curios la tine mai ales, ca omul este facut asa cum este - om, cu sentimente si trairi. Nu e nici din piatra si nici din fier. El se bucura, sau plange, are foame, sete, somn.
De ce vi se pare curios asta si nu acceptati?
Omul nu poate trai totul numai in interior si in suflet. Si trupul lui exista. Si sufletul nu poate exista fara trup.
Sa dam trupului ce este al lui si sufletului ce este a lui. De acord?