[Ioana-Andreea]

Calatoria astrala - practica spiritista (demonica):

"Vedeţi, fiecare om are înlăuntrul său o însuşire dumnezeiască – în timpul odihnei, în timpul somnului, duhul lui despovărează, în mare măsură, trupul; altminteri, trupul nu ar putea să se odihnească niciodată.
Atunci, noi vorbim aici, iar altcineva doarme şi nu este deloc prezent aici. Sânt unii cărora Domnul le dă în somn ca duhul lor să meargă în locuri felurite, iar apoi, după 10-20-30 de ani, vin în locul pe care l-au visat şi văd că totul le este cunoscut, ca şi cum ar fi trăit acolo. Cu fiecare se întâmplă că în timpul somnului duhul nostru, într’o anumită măsură, se slobozeşte de trupul fizic. Şi, dacă te trezeşti brusc, simţi ca şi cum o putere vrea să iasă din tine. Duhul este netrupesc şi în neîncetată mişcare; astfel ajungem de îndată în atingere cu lumea gândurilor, cu oamenii, fie că sânt ei în trup fizic, fie în trup duhovnicesc, depăşim hotarele... Gândul este viteza medie a duhului. Când creştem mari şi ajungem în vreun oraş pe care l-am visat în copilărie, dar nu am fost niciodată în el, ne sânt cunoscute, de pildă, străzile acelui oraş, ca şi cum am fi trăit acolo de veacuri". (pg 79)

"Când nu se vadeste prin trup, sufletul se dezvaluie prin gânduri. Noaptea, sufletul vine în legatura cu lumea întelegatoare (rationala). Si în starea de vis intra în partasie cu duhurile celor vii, morti si cazuti. Când se arata sufletul care lumineaza, sufletul cel evlavios, atunci diavolul navaleste asupra lui sa-l înnabuse, caci s’a ivit un „razvratit” în împaratia lui. Noi îngaduim, prin mândria noastra, duhurilor viclene sa intre nestingherite în noi. (În vis) se poate întâmpla chiar sa ne razboim cu duhurile celorlalti oameni, care sânt în trup, si sa ne sfadim cu ei".

Aici, staretul spune ca manifestarile din timpul visului nu pot fi de la Dumnezeu, ci doar de la vii, morti si cazuti (se stie ca partasia cu cei morti este condamnata de Dumnezeu in Vechiul Testament). Totusi, mai sus pune aceste manifestari pe seama unor insusiri dumnezeiesti…

Mai este încă o însuşire dumnezeiască, foarte înaltă, care arareori se vădeşte. Deoarece în noi este o energie dumnezeiască, o viaţă dumnezeiască, dacă ne unim cu Domnul, putem „trăi” viaţa unei persoane din pântecele mamei sale până la sfârşitul vieţii lui – totul se arată cumva în noi, întreaga viaţă a acelei persoane, ca într’un film. Vedeţi, aceasta este o însuşire dumnezeiască din lăuntrul nostru, dar pentru astfel de însuşiri duhurile rele au izbutit să le bage în cap unora ideea că omul, pesemne, se naşte din nou – ca să creadă în reîncarnare. (pg 79-80)

Asemenea descoperiri nu sunt intalnite nicaieri in Patristica Ortodoxa si sunt straine de duhul Bisericii.


"Duhul poate ocupa mai mult loc decât trupul omenesc, dar, de asemenea, si mult mai putin decât trupul omului - atât de mic, cât un centimetru cub. Si astfel poate intra în om o întreaga legiune de duhuri cazute".

La prima vedere, pare o explicatie puerila, dar ea are la baza credinta spiritistilor ca duhul omului este, de fapt, un trup spiritual, adica un trup luminos, care are forma. Numai in acest fel, duhul poate fi mai mic sau mai mare decat trupul omenesc. Astfel de concepte sunt straine de Dogmatica Ortodoxa, care invata ca duhul nu are forma. Sf. Ioan Damaschin afirma despre suflet ca este o substanta vie, simpla, necorporala, prin natura sa invizibila ochilor trupesti, nemuritoare, rationala, spirituala, fara de forma.