View Single Post
  #23  
Vechi 20.03.2011, 21:59:50
Scotsman
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Sfânta Evanghelie după Luca 2:25-35

25.Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui.
26.Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27.Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
28.El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29.Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30.Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31.Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor,
32.Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.
33.Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
34.Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri.
35.Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.
Reply With Quote