View Single Post
  #41  
Vechi 11.06.2015, 00:38:23
Jonnyw2013 Jonnyw2013 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.02.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 652
Implicit Cu alte cuvinte, nevăzându-ne reciproc, nu putem empatiza.

Observ că tot mai multă lume reușește să se certe pe Facebook așa cum nu s-ar fi certat în cadrul vreunei comunicări tete-a-tete. Certuri de la fleacuri, de la vorbe spuse în pripă, de la neînțelegeri mărunte. Certuri din cauza unui schimb de replici de rutină și dintr-o răbufnire de emoții, care, odată scrise, își fac efectul toxic.

E din cauza că nu sesizăm nuanțele, nu vedem sclipirea șugubeață din ochii celui cu care comunicăm, nu auzim și nu ne este auzită intonația caldă a vocii, nu sunt văzute mimica și gesturile pașnice.

Cu alte cuvinte, nevăzându-ne reciproc, nu putem empatiza. Nu sunt activați neuronii-oglindă, cei care, în condiții firești, ne ajută se ne echilibrăm străile emoționale cu cel de vizavi. În consecință, un dialog scris se poate transforma lesne într-un dialog lacunar și alterat. Parcă ar fi reflectat printr-o oglindă strâmbă. Suntem cu toții supuși acestor riscuri.

Pe Facebook riscăm să interpretăm greșit spusele interlocutorului, atribuim valențe negative intențiilor acestuia, ne supărăm ușor pe comentariile și replicile care ne vizează. Și, la rândul nostru, la fel de ușor îi supărăm pe alții.
Ironia altora o considerăm insultă, afirmațiile le considerăm sfidare a propriilor convingeri, apropourile le considerăm atac la persoană. Polemica se transformă în duel veninos, divergența de opinii în ostilitate. De aici, e un pas ca frenzii să strice o prietenie cândva viguroasă.
Din spatele ecranului e mai simplu să-ți exprimi supărările. Și e mai simplu să superi.
Poate că lucrurile serioase și sensibile nu ar trebui discutate pe Facebook. Și, probabil, multe cupluri ar trebui să evite reglarea conturilor pe rețelele de socializare, deoarece riscă să jignească și să agraveze situația și mai mult. În comunicarea online, empatia adeseori sucombează, la fel ca și toleranța. Ochii care nu se văd, se ceartă.

Luata de aici:http://adevarul.ro/news/facebook-mag...a1c/index.html

Din punctul meu de vedere Facebook este mai curand o retea antisociala.Ma rog pana a-mi sterge contul am vazut, si auzit diverse lucruri care pe zi ce trece din nefericire, se adeveresc si mai mult.
Reply With Quote