Citat:
În prealabil postat de DragosP
De IOV s-a auzit?
Doamne ferește să ajungem în situația sinucigașilor, dar Dumnezeu nu lasă boala sau diavolul să pună stăpânire pe nimeni fără un motiv. Dacă trecem sau nu încercarea, numai de noi depinde.
|
Sunt de acord pana la un punct.In cazul unei psihoze nu mai exista constientizarea bolii,prin urmare si alegerile pe care le face cel/cea in cauza sunt cele ale unui om bolnav,nu sanatos.
Ai avut vreodata in fata ta un bolnav de schizofrenie intr-o faza acuta sau cronica?
Sa ne fereasca Dumnezeu de bolile sau tulburarile psihice,pentru ca sunt mult mai greu de dus decat incercarile trupesti sau de alta natura.Intr-adevar,Dumnezeu permite existenta acestor boli dintr-un anumit motiv,insa treaba noastra nu este sa ne dam cu parerea despre ce ar fi trebuit sa faca acel om si ce nu.
In primul rand nu ai cum sa stii,nu ai trait nici macar o zi,nici macar o ora in realitatea acelui om pentru a intelege ce se petrece cu el.
Asa dupa cum atunci cand nu ai crescut tu un copil,nu te poti duce sa dai lectii fiului/fiicei unui alt parinte: doar Dumnezeu stie ce se intampla cu fii si fiicele sale,ce este in sufletul lor si de ce hotaraste sa le dea anumite incercari ori e va face cu ei apoi.
Treaba noastra este sa intervenim in primul rand in propria viata,daca astfel de stari depresive ne incearca sau ganduri de suicid si sa facem tot posibilul pentru a ne vindeca.Si totodata sa ii sustinem afectiv,moral pe cei care trec prin incercari grele,sa le fim alaturi si sa ii indrumam catre preot si ajutor specializat,daca lucrurile aluneca deja spre o panta periculoasa.
Ca stam apoi la taclale judecand pe cel ce a facut gestul mai apoi...asta chiar nu ajuta cu nimic pe nimeni.
Este o tema la care ma gandesc de multa vreme...de ce s-au inmultit cazurile de suicid,mai ales la persoane tinere,de regula pana in 40 de ani sau putin trecute peste.
Inca nu am tras o concluzie clara,probabil este o tema de cercetare foarte ampla,insa,ma gandeam...bunicii,strabunicii nostri,au fost incercati mult mai mult decat noi...au trecut prin razboi,foamete si saracie crunte,si-au pierdut soti,copii,au ramas pe drumuri,au fost deportati,unii chiar au facut inchisoare din pricina credintei sau din motive politice s.a.m.d.
Stim cu totii despre sfintii inchisorilor si despre oameni care dupa ce au trecut astfel de incercari cumplite,au ramas cu fruntea sus si au murit de moarte buna si la 80 si ceva de ani,eu cunosc personal un astfel de caz.
Oare ce este criza de acum pe langa acele incercari?
Si totusi,acei oameni nu se mai sinucideau pe capete,nu cadeau in depresie atat de usor sau stari de anxietate.Chiar si daca mergem in zonele rurale si vorbim cu batranii locului,o sa vedem ca si istoriile lor de viata nu au fost presarate chiar cu roze.Cu toate acestea,au o anumita seninatate si putere de a trece peste obstacole,o putere de acceptare in mod natural a incercarilor vietii,a prezentei mortii in existenta noastra.
Ce aveau in trecut oamenii in plus fata de noi,cei de acum?Ce s-a intamplat cu societatea noastra intre timp?
Parerea la care eu am ajuns,desi poate fi o prima impresie mai curand,este ca usor usor au inceput sa dispara valorile morale,spirituale,acceptarea de sine,lipsa unor repere si unui sens autentic in viata noastra.Ori daca aceste repere exista,societatea le face dificil de concretizat prin degringolada la care s-a ajuns.
Vedem din ce in ce mai putine familii ca se formeaza si raman stabile in timp,vedem ca oamenii si-au pierdut credinta sau persoane care nu se pot accepta asa cum le-a lasat Dumnezeu,este o goana nebuna spre o falsa perfectiune,insa o goana distructiva.
Oameni care se urasc in sinea lor pe ei pentru ca nu sunt perfecti si intra in conflict cu ceilalti pentru ca sunt niste oglinzi ale propriei imperfectiuni.
Vad o aglomeratie de indivizi,insa marea lor majoritate sunt singuri.Se refugiaza intr-un job extenuant,in viata propriului copil sau a unui partener de viata,intr-un hobby,animal de companie,vicii sau altele,doar pentru a suplini acest gol,ca o fuga de sine.
Traiesc cu impresia ca majoritatea relatiilor interumane se produc in societatea de astazi la un nivel superficial,ne este frica de implicare sau de cele mai multe ori,are loc o abrutizare,in care propriul univers se rezuma doar la propria familie si un cerc de cativa cunoscuti.Oare de cate ori nu am auzit de oameni care au murit singuri pentru ca nimeni nu le trecea pragul dintre rude,cunoscuti,vecini?Chiar si intre artistii nostri au fost cazuri,nu imi aduc aminte acum sa dau exemple.
Pentru femei cred ca incercarile sunt si mai din plin: li se cere o cariera,sa fie sotii,mame,gospodine,frumusete,inteligenta,nici financiar sa nu stea rau,pentru ca altfel se cheama ca sunt intretinute s.a.m.d. Din pacate,oricat ar dori sa le faca pe toate,fizic si ca timp vorbind,este practic imposibil,este nevoie de sustinere,mai ales din partea partenerului,a statului,a societatii in general.
Insa,cand traim intr-o comunitate care are foarte multe cereri,pe toate planurile,insa te sustine mult prea putin,nu e simplu.
Desigur si barbatii incearca pe pielea lor altfel de sentimente de frustrare: sunt pusi sub prea multa presiune sa aduca un anumit venit pentru a putea sustine familia,mai ales copiii,in conditiile in care nu exista o siguranta a locului de munca,sa fie "stalpul familiei" si chiar daca nu i se cere in mod expres de catre cei de acasa,frustrarea pe care o va resimti daca nu reuseste,este mare.
Deasemenea,de mici baietii sunt invatati sa nu isi exprime sentimentele, "pentru ca sunt barbati",sa fie puternici,sa fie mereu in competitie,sa nu planga,ca si cum a simti suferinta sau teama ori a admite ca ai anumite vulnerabilitati nu sunt niste atribute absolut omenesti!
Si atunci cand toate astea se aduna,iar trairile devin bulversante,nici macar nu stiu ce sa faca,cum sa gestioneze ceea ce se petrece in interiorul lor,de aceea,in ciuda aparentei de oameni puternici,de multe ori cedeaza mai repede decat o femeie.
Iar daca ar fi sa privim pe ansamblu,ca doi parteneri sa faca fata unui asemenea bombardament de incercari,solicitari,presiuni si sa mai reuseasca si profesional,financiar,dar mai ales ca si cuplu,familie...e nevoie de multa iubire,credinta in Dumnezeu,intelegere,comunicare,acceptare,vointa si dorinta ca familia sa functioneze.Insa,cum aceste valori morale si spirituale aproape ca nu mai sunt promovate,este de inteles de ce multi ajung sa cedeze si sa renunte.
Viata pe care o traim are un ritm ametitor,este nevoie sa facem fata provocarilor,sa devenim cat mai flexibili,nu avem ce face,este parte din evolutie,ar fi nebunesc sa ne punem contra curentului,pentru ca nu vom reusi.Insa ce am putea sa schimbam,cred,este scala de valori personale pe care le avem.
Lucrurile pe care le-am scris aici sunt mai mult o schita a imaginii pe care eu mi-am facut-o si a concluziilor la care am ajuns.Nu spun ca sunt si cele mai relevante sau concludente ori complete si tocmai de aceea mi-as dori sa stiu si parerea voastra: ce credeti ca s-a intamplat cu societatea noastra,de ce un numar atat de mare de suiciduri in randul populatiei tinere si adulte?Multumesc!