[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Unul dintre monahii îmbunătăţiţi din obştea iubitului Gheron Iosif, Părintele Efrem Katunakiotul scrie un cuvânt despre rugăciune (extras din cartea "Părinţii contemporani ne vorbesc despre războiul cu metaniile în mână" - text dintr-un număr al revistei "Familia Ortodoxă"), pe care mă bucur să îl împărtăşesc tuturor. Iar ţie, Cristiane, în mod aparte sper să îţi dea bucurie şi nădejde în dificila lucrare a rugăciunii, lucrare fără de care nu ne putem numi creştini:


Mulţi dintre cei ce vin aici, la Katunakia, îmi zic: "Dă-ne un cuvânt de folos".
Ei, să vă spun unul: închinaţi rugăciunii lui Iisus măcar o jumătate de oră din douăzeci şi patru - după programul lumesc, pe la ora 10-11 înainte de miezul nopţii.
Spuneţi rugăciunea fără să luaţi metanierul în mână; rugător, cereţi cu lacrimi mila Sa: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" - aşa!...

Să o lucrezi, şi vei vedea ce roade îţi va aduce!
Dacă izbuteşti o jumătate de oră, fă mai apoi Rugăciunea o oră. Numai să fii atent ca în ora aceea nici telefonul să nu sune, nici somnul sau vreun gând de hulă să nu te lovească. Nimic! (...)
Şi vei vedea că sădeşti un pomişor, iar mâine-poimâine o să dea roadă.
Şi Sfântul Ioan Gură-de-aur şi Sfântul Vasile de la această lucrare au pornit - de la un pomişor au ajuns luminătorii lumii! (...)

În rugăciunea minţii "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" se găseşte rugăminte, mulţumire, mângâiere, slăvire, pocăinţă.
Diavolul începe înti nuâi să fiarbă, apoi să plesnească, iar mai încolo fuge departe.

Un cuvant de folos pentru noi doi si nu numai . . . !
"Celelalte rugăciuni le facem cumva cu creierul nostru. Le spunem simplu şi le auzim cu urechile noastre; au un alt mod. Dar rugăciunea minţii este altceva.

Pentru a vă îndeletnici numai cu rugăciunea minţii, trebuie să aveţi povăţuirea duhovnicului. Rugăciunea minţii nu se face fără povăţuitor duhovnicesc. Există primejdia ca sufletul să se rătăcească. E nevoie de luare aminte. El vă va învăţa să intraţi în rânduiala rugăciunii, căci, dacă nu intraţi în rânduială, există teama de a vedea lumina cea potrivnică, de a trăi în înşelare şi de a vă întuneca, aşa încât cel ce trăieşte astfel începe să se sălbăticească, să-şi schimbe purtarea ş.a.
Aceasta este dezbinarea personalităţii. Aţi văzut cum se naşte rătăcirea? Însă, dacă înaintaţi în rugăciune prin poveţele Bătrânului, veţi vedea lumina cea adevărată. Duhovnicul trebuie să fie deprins în rugăciunea minţii. Dacă se roagă mecanic şi nu a simţit el însuşi rugăciunea prin harul lui Dumnezeu, nu poate să spună celuilalt cum să se roage. Îi va spune, fireşte, după cum a citit în cărţi şi după cum spun Părinţii. S-au scris cărţi întregi care vorbesc despre rugăciune. Atâţia şi atâţia le citesc, şi nimeni nu ştie să se roage. O să spui: „Le citim, învăţăm, ne pregătim, şi Dumnezeu binecuvântează şi ne trimite harul Său şi le înţelegem”.
Da, dar e taină. Rugăciunea, şi mai presus de toate rugăciunea inimii, este taină. Prin rugăciunea minţii se poate naşte o înfricoşătoare rătăcire. Celelalte rugăciuni le facem cumva cu creierul nostru. Le spunem simplu şi le auzim cu urechile noastre; au un alt mod. Dar rugăciunea minţii este altceva. Tocmai de aceea, dacă avântul minţii este legat nu de sinele cel bun al tău ci de celălalt, cel egoist, vei începe a vedea luminile, însă nu lumina Iui Hristos, şi vei începe să simţi o falsă bucurie. Dar în afară, în viaţa ta, în relaţiile tale, vei fi mai sălbatic, mai mânios, mai nervos, mai neliniştit. Ei, iată aşadar harisma celui înşelat."
(Părintele Porfirie, Ne vorbeste părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 209-210)