[Mosh-Neagu]

"Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost dăruit prin suflarea de viaţă, Adam putea să Îl vadă, să Îl înţeleagă pe Dumnezeu umblând în Rai, să Îi priceapă vorbele, să înţeleagă convorbirile sfinţilor îngeri, limbile tuturor fiarelor, păsărilor şi reptilelor şi tot ceea ce ne este acum ascuns, nouă făpturilor căzute şi păcătoase. Toate acestea îi erau foarte vădite lui Adam, înainte de căderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat şi Evei aceeaşi înţelepciune, tărie, putere nemărginită şi
toate celelalte însuşiri bune şi sfinte. El nu a zidit-o din ţărână, ci din coasta lui Adam, în Edenul încântării, Raiul pe care El l-a aşezat în mijlocul pământului.
"Pentru ca ei să poată mereu să păstreze cu uşurinţă însuşirile nemuritoare, dumnezeieşti şi desăvârşite ale acestei suflări de viaţă, Dumnezeu a aşezat în mijlocul grădinii pomul vieţii, cu roade înzestrate de întreaga esenţă şi plinătate a suflării Sale dumnezeieşti. Dacă nu ar fi păcătuit, Adam şi Eva, precum şi toţi urmaşii lor, ar fi putut să mănânce mereu din roadele pomului vieţii şi, astfel, să păstreze de-a pururea puterea dătătoare de viaţă a harului dumnezeiesc.
"Ei ar fi putut, de asemenea, să-şi păstreze pururea toate puterile trupului, sufletului şi duhului lor într-o stare de nemurire şi tinereţe veşnică, şi ar fi putut continua, în această stare a lor de nemurire şi fericire, pentru totdeauna. În prezent, însă, ne este greu chiar şi să ne închipuim un asemenea har.
"Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui şi a râului - care a fost înainte de vreme şi împotrivă poruncii lui Dumnezeu - ei au învăţat osebirea dintre bine şi rău şi au fost supuşi tuturor consecinţelor de după nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au pierdut acest dar nepreţuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru că, până la venirea în lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, "încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit" (Ioan 7:39).
"Totuşi aceasta nu înseamnă că Duhul lui Dumnezeu nu era în lume deloc, ci doar că prezenţa Sa nu era atât de vădită. Se manifesta doar exterior, şi doar semnele prezenţei Sale în lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pildă, multe taine legate de mântuirea ce va veni a neamului omenesc i-au fost descoperite atât lui Adam cât şi Evei, după căderea lor. Lui Cain, în ciuda lipsei de cinstire şi a neascultării sale, i-a fost uşor sa înţeleagă vocea care purta harul şi dumnezeirea, în cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam L-a văzut pe Dumnezeu şi ziua Sa şi s-a bucurat (Ioan 8:56). Harul Duhului Sfânt lucrând exterior se mai reflecta în toţi proorocii Vechiului Testament şi în sfinţii Israilului.
După aceea, iudeii au întemeiat şcoli proroceşti anume, în care fii proorocilor erau învăţaţi să deosebească semnele manifestării lui Dumnezeu sau a Îngerilor, şi să distingă lucrările Duhului Sfânt de fenomenele naturale obişnuite, ale vieţii pământeşti lipsită de har. Simeon, care L-a ţinut pe Dumnezeu în braţele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim şi Ana, şi nenumăraţi alţi slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite apariţii dumnezeieşti, descoperiri, şi au auzit voci, care au fost însoţite de întâmplări minunate vădite. Cu toate că nu cu aceeaşi tărie ca la poporul lui Dumnezeu, prezenţa Duhului lui Dumnezeu a lucrat totuşi şi în păgânii care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că, chiar şi printre aceştia, Dumnezeu a găsit oamenii aleşi. De pildă, au existat fecioarele-prorociţe pe nume sibile, care şi-au închinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul ocârmuitor al universului, aşa cum era conceput El de păgâni. Cu toate că filosofii păgâni au rătăcit şi în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu, totuşi, ei au căutat adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei căutări plăcute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului.
Domnul lăuda astfel adevărul, căci spune El însuşi despre acesta, prin Sfântul Duh: "Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit." (Psalmul 84:12).
"Deci vezi, iubitorule de Dumnezeu, atât la sfântul popor iudeu, un popor iubit de Dumnezeu, cât şi la păgânii care nu-L cunoşteau pe Domnul, s-a păstrat o cunoştinţă despre Dumnezeu - astfel, fiul meu, cu o înţelegere limpede şi raţională a felului în care lucrează Domnul Dumnezeul nostru Sfântul Duh în om, şi cu ajutorul simţămintelor noastre lăuntrice şi exterioare, ne putem încredinţa că aceasta este cu adevărat lucrarea Duhului, şi nu o amăgire a vrăjmaşului. Astfel a fost, de la căderea lui Adam, până la venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos, în trup.
"Fără această conştientizare perceptibilă a lucrărilor Sfântului Duh, care a fost păstrată mereu în firea omenească, oamenii nu ar fi putut şti cu siguranţă că rodul sămânţei femeii, care fusese făgăduit lui Adam şi Evei, a venit în lume să zdrobească capul şarpelui. (Facerea 3:15).
"La urmă, Sfântul Duh i-a prevestit Sfântului Simeon, care avea atunci 65 de ani, taina zămislirii fecioreşti şi a naşterii lui Hristos din prea-curata şi pururea Fecioara Maria. După aceea, după ce a trăit prin harul Sfântului Duh al Domnului vreme de trei sute de ani, în cel de-al 365-lea an al vieţii sale, el a grăit deschis în templul Domnului: ştia cu siguranţă, datorită darului Sfântului Duh, că acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii, a Cărui zămislire şi naştere dincolo de fire, din Sfântul Duh, i-a fost prezisă de un înger, cu 300 de ani înainte.
Şi mai a fost şi Sfânta Ana, o proorocită, fiica lui Fanuil, care de la văduvie I-a slujit Domnului Dumnezeu, în templul Său, vreme de 80 de ani, şi care era cunoscută ca o văduvă dreaptă, o slujitoare curată a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe care le-a primit. Şi ea a anunţat că El este cu adevărat Mesia, Care fusese făgăduit lumii, adevăratul Hristos, Dumnezeu şi Om, Împăratul lui Israil, Care a venit să mântuiască pe Adam şi întreaga omenire.
"Dar când Domnul nostru Iisus Hristos a împlinit întreaga lucrare a mântuirii, după Învierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viaţă pe care o pierduse Adam, şi le-a dat lor acelaşi har al Prea Sfântului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus că este mai bine, pentru ei, ca El să meargă la Tatăl, pentru că dacă nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni în lume. Dar dacă El, Hristosul, se duce la Tatăl, Îl va trimite pe Acesta în lume, şi El, Mângâietorul, îi va îndruma pe ei şi pe toţi ceilalţi ce le vor urmă învăţăturile întru deplinătatea adevărului, şi le va aminti tot ce le-a spus El pe când era încă în lume. Ce a fost apoi făgăduit a fost "har peste har" (Ioan 1:16).
"Apoi, în ziua Rusaliilor, El le-a trimis în mod solemn, într-un vânt puternic, Sfântul Duh, în chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat întru ei şi i-au umplut de puterea arzătoare a harului dumnezeiesc, care suflă ca şi cu rouă şi
lucrează cu bucurie în sufletele care iau parte la puterile şi faptele sale (Fapte 2). Şi acest har arzător al Sfântului Duh, care ne este dat nouă tuturor, celor credincioşi în Hristos, prin Taină Sfântului Botez, este pecetluit prin Taină Mirungerii pe părţile osebite ale trupului nostru, după cum este rânduit de către Sfânta Biserică, păstrătoare veşnică a acestui har. Se spune: "Pecetea darului Sfântului Duh." Pe ce ne punem noi pecetea, Înălţimea ta, dacă nu pe vasele care conţin nişte comori foarte preţioase? Dar ce poate fi mai important şi mai preţios pe pământ, decât darurile Sfântului Duh, care ne sunt trimise de sus, în Taina Sfântului Botez? Acest har al botezului este atât de mare şi atât de indispensabil, tât de trebuitor pentru om, încât nici chiar un eretic nu este lipsit de acesta până la moarte; adică, până la sfârşitul perioadei hotărâte de pronia dumnezeiască, ca o încercare de-o viaţă a omului pe pământ, pentru a se vădi ce va putea săvârşi acesta (în timpul acestei perioade care i-a fost dăruită de Dumnezeu) cu mijloacele puterii harului, care i-a fost dat de sus."
"Şi dacă nu am păcătui niciodată după botez, ar trebui să rămânem pentru totdeauna sfinţi ai Domnului, sfinţiţi, neprihăniţi şi liberi de toată necurăţia trupului şi a sufletului. Dar problema este că noi creştem în statură, dar nu creştem în har şi în cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contră, ajungem încetul cu încetul din ce în ce mai ticăloşi şi pierdem harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu, devenind păcătoşi în diferite grade, şi oameni foarte păcătoşi. Dar dacă un om este stârnit de înţelepciunea lui Dumnezeu Carele caută mântuirea noastră şi îmbrăţişează totul,şi dacă reuşeşte să-şi închine cele dintâi ceasuri ale zilei lui Dumnezeu şi să se păzească pentru a-I găsi mântuirea veşnică, atunci, în ascultarea glasului său, trebuie să se zorească a dărui o pocăinţă adevărată, pentru toate păcatele sale, şi trebuie să lucreze virtuţile ce se opun păcatelor făptuite. Atunci, prin virtuţile făptuite pentru Hristos, va dobândi Sfântul Duh Care lucrează întru noi şi aşează întru noi Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu nu spune în zadar: "Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." (Luca 17:21) şi că "se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Matei 11:12). Aceştia sunt oamenii care, în pofida legăturilor păcatului care îi încătuşează şi (prin violenţa lor şi împingându-i spre noi păcate) îi împiedică să vină la El, Mântuitorul nostru, cu pocăinţa desăvârşită, spre a se înţelege cu El, se străduiesc să-şi rupă aceste legături, sfidând toată puterea lanţurilor păcatelor - asemenea oameni apar la sfârşit înaintea feţei Domnului, fiind prin harul Său mai
albi decât zăpada. "Veniţi să ne judecăm , zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum este purpura ,ca zăpada le voi albi." (Isaia 1:18)