View Single Post
  #16  
Vechi 02.11.2011, 00:50:15
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

"Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost dăruit prin suflarea de viață, Adam putea să Îl vadă, să Îl înțeleagă pe Dumnezeu umblând în Rai, să Îi priceapă vorbele, să înțeleagă convorbirile sfinților îngeri, limbile tuturor fiarelor, păsărilor și reptilelor și tot ceea ce ne este acum ascuns, nouă făpturilor căzute și păcătoase. Toate acestea îi erau foarte vădite lui Adam, înainte de căderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat și Evei aceeași înțelepciune, tărie, putere nemărginită și
toate celelalte însușiri bune și sfinte. El nu a zidit-o din țărână, ci din coasta lui Adam, în Edenul încântării, Raiul pe care El l-a așezat în mijlocul pământului.
"Pentru ca ei să poată mereu să păstreze cu ușurință însușirile nemuritoare, dumnezeiești și desăvârșite ale acestei suflări de viață, Dumnezeu a așezat în mijlocul grădinii pomul vieții, cu roade înzestrate de întreaga esență și plinătate a suflării Sale dumnezeiești. Dacă nu ar fi păcătuit, Adam și Eva, precum și toți urmașii lor, ar fi putut să mănânce mereu din roadele pomului vieții și, astfel, să păstreze de-a pururea puterea dătătoare de viață a harului dumnezeiesc.
"Ei ar fi putut, de asemenea, să-și păstreze pururea toate puterile trupului, sufletului și duhului lor într-o stare de nemurire și tinerețe veșnică, și ar fi putut continua, în această stare a lor de nemurire și fericire, pentru totdeauna. În prezent, însă, ne este greu chiar și să ne închipuim un asemenea har.
"Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui și a râului - care a fost înainte de vreme și împotrivă poruncii lui Dumnezeu - ei au învățat osebirea dintre bine și rău și au fost supuși tuturor consecințelor de după nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au pierdut acest dar neprețuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru că, până la venirea în lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, "încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit" (Ioan 7:39).
"Totuși aceasta nu înseamnă că Duhul lui Dumnezeu nu era în lume deloc, ci doar că prezența Sa nu era atât de vădită. Se manifesta doar exterior, și doar semnele prezenței Sale în lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pildă, multe taine legate de mântuirea ce va veni a neamului omenesc i-au fost descoperite atât lui Adam cât și Evei, după căderea lor. Lui Cain, în ciuda lipsei de cinstire și a neascultării sale, i-a fost ușor sa înțeleagă vocea care purta harul și dumnezeirea, în cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam L-a văzut pe Dumnezeu și ziua Sa și s-a bucurat (Ioan 8:56). Harul Duhului Sfânt lucrând exterior se mai reflecta în toți proorocii Vechiului Testament și în sfinții Israilului.
După aceea, iudeii au întemeiat școli prorocești anume, în care fii proorocilor erau învățați să deosebească semnele manifestării lui Dumnezeu sau a Îngerilor, și să distingă lucrările Duhului Sfânt de fenomenele naturale obișnuite, ale vieții pământești lipsită de har. Simeon, care L-a ținut pe Dumnezeu în brațele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim și Ana, și nenumărați alți slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite apariții dumnezeiești, descoperiri, și au auzit voci, care au fost însoțite de întâmplări minunate vădite. Cu toate că nu cu aceeași tărie ca la poporul lui Dumnezeu, prezența Duhului lui Dumnezeu a lucrat totuși și în păgânii care nu-L cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că, chiar și printre aceștia, Dumnezeu a găsit oamenii aleși. De pildă, au existat fecioarele-prorocițe pe nume sibile, care și-au închinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul ocârmuitor al universului, așa cum era conceput El de păgâni. Cu toate că filosofii păgâni au rătăcit și în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu, totuși, ei au căutat adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei căutări plăcute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului.
Domnul lăuda astfel adevărul, căci spune El însuși despre acesta, prin Sfântul Duh: "Adevărul din pământ a răsărit și dreptatea din cer a privit." (Psalmul 84:12).
"Deci vezi, iubitorule de Dumnezeu, atât la sfântul popor iudeu, un popor iubit de Dumnezeu, cât și la păgânii care nu-L cunoșteau pe Domnul, s-a păstrat o cunoștință despre Dumnezeu - astfel, fiul meu, cu o înțelegere limpede și rațională a felului în care lucrează Domnul Dumnezeul nostru Sfântul Duh în om, și cu ajutorul simțămintelor noastre lăuntrice și exterioare, ne putem încredința că aceasta este cu adevărat lucrarea Duhului, și nu o amăgire a vrăjmașului. Astfel a fost, de la căderea lui Adam, până la venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos, în trup.
"Fără această conștientizare perceptibilă a lucrărilor Sfântului Duh, care a fost păstrată mereu în firea omenească, oamenii nu ar fi putut ști cu siguranță că rodul sămânței femeii, care fusese făgăduit lui Adam și Evei, a venit în lume să zdrobească capul șarpelui. (Facerea 3:15).
"La urmă, Sfântul Duh i-a prevestit Sfântului Simeon, care avea atunci 65 de ani, taina zămislirii feciorești și a nașterii lui Hristos din prea-curata și pururea Fecioara Maria. După aceea, după ce a trăit prin harul Sfântului Duh al Domnului vreme de trei sute de ani, în cel de-al 365-lea an al vieții sale, el a grăit deschis în templul Domnului: știa cu siguranță, datorită darului Sfântului Duh, că acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii, a Cărui zămislire și naștere dincolo de fire, din Sfântul Duh, i-a fost prezisă de un înger, cu 300 de ani înainte.
Și mai a fost și Sfânta Ana, o proorocită, fiica lui Fanuil, care de la văduvie I-a slujit Domnului Dumnezeu, în templul Său, vreme de 80 de ani, și care era cunoscută ca o văduvă dreaptă, o slujitoare curată a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe care le-a primit. Și ea a anunțat că El este cu adevărat Mesia, Care fusese făgăduit lumii, adevăratul Hristos, Dumnezeu și Om, Împăratul lui Israil, Care a venit să mântuiască pe Adam și întreaga omenire.
"Dar când Domnul nostru Iisus Hristos a împlinit întreaga lucrare a mântuirii, după Învierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viață pe care o pierduse Adam, și le-a dat lor același har al Prea Sfântului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus că este mai bine, pentru ei, ca El să meargă la Tatăl, pentru că dacă nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni în lume. Dar dacă El, Hristosul, se duce la Tatăl, Îl va trimite pe Acesta în lume, și El, Mângâietorul, îi va îndruma pe ei și pe toți ceilalți ce le vor urmă învățăturile întru deplinătatea adevărului, și le va aminti tot ce le-a spus El pe când era încă în lume. Ce a fost apoi făgăduit a fost "har peste har" (Ioan 1:16).
"Apoi, în ziua Rusaliilor, El le-a trimis în mod solemn, într-un vânt puternic, Sfântul Duh, în chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat întru ei și i-au umplut de puterea arzătoare a harului dumnezeiesc, care suflă ca și cu rouă și
lucrează cu bucurie în sufletele care iau parte la puterile și faptele sale (Fapte 2). Și acest har arzător al Sfântului Duh, care ne este dat nouă tuturor, celor credincioși în Hristos, prin Taină Sfântului Botez, este pecetluit prin Taină Mirungerii pe părțile osebite ale trupului nostru, după cum este rânduit de către Sfânta Biserică, păstrătoare veșnică a acestui har. Se spune: "Pecetea darului Sfântului Duh." Pe ce ne punem noi pecetea, Înălțimea ta, dacă nu pe vasele care conțin niște comori foarte prețioase? Dar ce poate fi mai important și mai prețios pe pământ, decât darurile Sfântului Duh, care ne sunt trimise de sus, în Taina Sfântului Botez? Acest har al botezului este atât de mare și atât de indispensabil, tât de trebuitor pentru om, încât nici chiar un eretic nu este lipsit de acesta până la moarte; adică, până la sfârșitul perioadei hotărâte de pronia dumnezeiască, ca o încercare de-o viață a omului pe pământ, pentru a se vădi ce va putea săvârși acesta (în timpul acestei perioade care i-a fost dăruită de Dumnezeu) cu mijloacele puterii harului, care i-a fost dat de sus."
"Și dacă nu am păcătui niciodată după botez, ar trebui să rămânem pentru totdeauna sfinți ai Domnului, sfințiți, neprihăniți și liberi de toată necurăția trupului și a sufletului. Dar problema este că noi creștem în statură, dar nu creștem în har și în cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contră, ajungem încetul cu încetul din ce în ce mai ticăloși și pierdem harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu, devenind păcătoși în diferite grade, și oameni foarte păcătoși. Dar dacă un om este stârnit de înțelepciunea lui Dumnezeu Carele caută mântuirea noastră și îmbrățișează totul,și dacă reușește să-și închine cele dintâi ceasuri ale zilei lui Dumnezeu și să se păzească pentru a-I găsi mântuirea veșnică, atunci, în ascultarea glasului său, trebuie să se zorească a dărui o pocăință adevărată, pentru toate păcatele sale, și trebuie să lucreze virtuțile ce se opun păcatelor făptuite. Atunci, prin virtuțile făptuite pentru Hristos, va dobândi Sfântul Duh Care lucrează întru noi și așează întru noi Împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu nu spune în zadar: "Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." (Luca 17:21) și că "se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Matei 11:12). Aceștia sunt oamenii care, în pofida legăturilor păcatului care îi încătușează și (prin violența lor și împingându-i spre noi păcate) îi împiedică să vină la El, Mântuitorul nostru, cu pocăința desăvârșită, spre a se înțelege cu El, se străduiesc să-și rupă aceste legături, sfidând toată puterea lanțurilor păcatelor - asemenea oameni apar la sfârșit înaintea feței Domnului, fiind prin harul Său mai
albi decât zăpada. "Veniți să ne judecăm , zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum este purpura ,ca zăpada le voi albi." (Isaia 1:18)
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote