Oamenii vorbesc mult, sute şi mii de cuvinte în fiecare zi. Vorbesc din nevoia de a scăpa de singuratate. Unele dintre vorbele lor sunt necesare. Dar celelalte, nu. Omul simte că fără Dumnezeu nu e întreg. Simte aceasta lipsă, dar nu îşi dă seama din ce cauză sufletul său e neliniştit. Şi încearcă să umple aceasta lipsă prin vorbirea cu ceilalţi. Dar vorbăria nu îi poate aduce liniştea: ci doar îl face să scape de simţul de neîmplinire.
Creştinii vorbesc. Dar vorbele lor de multe ori nu sunt decât ocazii de a-şi împrăştia mintea. Sfinţii Parinţi au învăţat că vorbirea despre cele sfinte e de argint, iar tăcerea e de aur. Şi dacă vorbirea despre cele sfinte e de argint, îţi dai şi tu seama ce valoare are sporovăiala despre toate nimicurile.E foarte greu să înţelegem această taină: tăcerea e mai valoroasă decât vorbitul. Pentru că tăcerea duhovnicească nu e tăcere obişnuită, nu e somn al minţii, ci e vorbire cu Dumnezeu.Vorbitul risipeşte mintea. Te poţi ruga două ore, şi după zece minute de discuţii mintea s-a risipit ca şi cum nu te-ai fi rugat deloc.Pentru noi, călugării, e uşor. Nimeni nu ne forţează să vorbim. Pentru mireni e mai greu. Nu îţi pot spune să taci cum tac eu. Îţi spun doar atât: caută să vorbeşti cât mai puţin şi să spui numai ce e necesar. Roagă-te cât de des poţi: acasă, pe stradă, în autobuz. Şi, când vrei să vorbeşti cu cineva, gândeşte-te dacă e mai bine să întrerupi rugăciunea sau să te rogi în continuare.Eu alt sfat nu dau oamenilor: numai să tacă şi să se roage. Vei vedea că tăcerea te ajută să te cunoşti pe tine însuţi, să înţelegi mai bine războiul duhovnicesc. Cine ştie să îşi păzească gura îşi va păzi mai uşor trupul. O să înţelegi cum se leagă împrăştierea prin vorbire de patimile trupeşti. Cu cât vei vorbi mai puţin, cu atât îţi va fi mai usor sa îţi înţelegi aproapele. De multe ori oamenii vorbesc, dar fiecare e preocupat numai de ceea ce vrea el să spună. Lumea nu mai ştie să asculte. Tăcând tu, vei învăţa să îi asculţi pe ceilalţi. Şi când vei vorbi, cuvintele tale vor avea putere.Şi, când vorbeşti, nu ridica vocea. Când vorbeşti cu voce tare atunci inima se închide şi stăpâneşte mintea. Dacă vorbeşti încet, liniştea inimii se răsfrânge în cuvintele pe care le spui. Eu atât am vrut să îţi spun: Taci şi roagă-te. Roadele vor veni de la sine...