E complicat...Regatul Unit un stat ca oricare altul, locuit de un popor care a dat si el valori uriase. Si nu ma refer doar la stiinta si tehnologie, in care englezii sunt probabil deschizatorii de drumuri by default, alaturi de germani si japonezi, ci si la deschiderea spirituala: ca ortodocsi, amintiti-va de parintele Sofronie Saharov. Si, fiindca suntem pe acest forum, sa ne gandim la fratele nostru Scotianul, un om cu majuscule. Si multi, multi altii...
Pe de alta parte, ei sunt condusi demult, de pe vremea deloc miticului rege arthur, de o societate secreta din care masoneria este doar varful vizibil, scos la inaintare si uneori la sacrificiu, care a implementat in acest popor o gandire oarecum deschisa la inovatie si contestare spirituala, precum si la o falsa solemnitate si spirit ceremonios (vezi "ceaiul de la ora cinci", si alte ceremonialisme si politeturi). La ei, sa fii mason e cam cum este aici sa fii manelist. :D
E revoltator faptul ca nimeni nu iese sa macelareasca pe cei care, indiferent daca sunt la putere sau opozitie, in UK, Europa continentala sau oriunde in Occident, planuiesc si realizeaza "tirania minoritatilor asupra majoritatii". Revoltator din motive evidente. Si e infricosator, pentru ca aceasta letargie a popoarelors-ar putea sa aiba cauze care nu seamana cu nimic din cauzalitatea vizbila a politicii.
Daca stai sa te gandesti, intreaga istorie e "facuta" de lupta dintre doua credinte, cu credinciosii lor: credinta in Dumnezeu, cu tot ce inseamna cultul traditiei sanatoase si normalitate biologica si spirituala, in orice religie al lumii, si credinta Vrajmasului in el insusi, cu tot ce inseamna lucruri anormale si ingrozitoare, desi la inceput subtil tentante (de la concupiscenta si dorinta de putere, la razboiul impotriva normalitatii, practic a Vietii)., de asemenea diseminata in toate traditiile, asa cum este diseminata neghina. Cand ma gandesc ca, practic, ultra-reductionist, totul este subsumat ideii de a fi ardent in credinta pe care, volens-nolens, o ai (esti de o parte sau alta a baricadei, prin simplul fapt ca existi si iti lasi amprenta in Univers, si mai ales prin modul in care existi), mi se face lehamite de orice credinta si angajare/inregimentare omeneasca si subiectiva, si ma gandesc ca, paradoxal, un anume gen de atei/sceptici sunt mult mai detasati si, intr-un fel fericiti. Cumva, gandind asa, eu fac precum japonezii la un anume ritual, cand dau cu niste statui sfinte pentru ei de pamant, spargandu-le. Sa avem rabdare, poatea asa simt/gandesc si cei care urmeaza aceste directive imbecile, si doar au momente (la scara istorica :D ) de fronda.
Oricum, crucea vizbila, purtata, nu te mantuieste. Ci Crucea interioara, asumata... dar asta deja e alt aspect, alt topic, alta discutie...