Avem in noi un duh de rautate si de judecata (vorbesc de oameni in general). Atat de usor dam sfaturi, lovim, judecam, incat celui in suferinta nu-i mai ramane decat sa caute singur solutii, pe ascuns. Da, egoismul si deznadejdea au facut-o sa-si ia viata, dar si egoismul si rautatea si nepasarea noastra a tuturor.
in urma cu vreo 10 ani (aveam atunci 16 ani) ma gandeam sistematic la sinucidere, inclusiv la mijloace. Am si incercat o data- ai mei au fost asa de mirati de gestul meu incat...l-au pus pe seama examenelor care urmau si dupa cateva zile totul a fost dat uitarii (cel putin nu s-a mai discutat despre asta); tot in perioada aceea am avut o "criza de nervi" si unul din ei m-a numit nebuna. Asta in conditiile in care suntem totusi oameni uniti si ne intelegem f bine. de fapt au fost alte probleme atunci, dar ce vreau sa spun e ca chiar si cei mai apropiati uneori nu stiu sa ajute, se prefac ca nu e nimic in neregula, prefera sa spere ca "o sa treaca". De fapt nu stiu ce sa faca.
Cred ca nu-l vedem pe celalalt si ca suntem prea ocupati cu propria noastra suferinta ca sa mai putem s-o ducem si pe a altora. Credem ca nu putem ajuta, ca nu stim cum...Heaven are dreptate-suntem crescuti in asa fel incat a cere ajutor pentru sufletul nostru e ceva rusinos (chiar moartea are in perceptia lumii ceva indecent).
Pe mine de fiecare data cand aud de sinuciderea cuiva ma doare cumplit...pentru ca as fi putut sa fac eu asta...si pentru ca ( din cate se stie) omul acela s-a despartit de Dumnezeu. Dar cum trebuie sa-L doara pe El asta, daca ma doare si pe mine atat de tare!
Cu Dumnezeu nu exista depresie, s-a spus. Nu e adevarat, exista depresie si cand esti cu Dumnezeu, doar ca ajungi sa multumesti pentru ca o ai si sa intelegi ca altfel ai fi fost cu totul pierdut. Si cu timpul, poate ca dispare cu totul...
In plus, increderea in Dumnezeu trebuie sa se vada in faptele noastre...de iubire pentru aproape, nu aruncandu-i in fata ca "cel ce crede nu deznadajnuieste si nu face pacate de felul acesta" . Cati dintre noi credem cu adevarat, de fapt?!
|