[ALEXANDRU ANASTASIU]

(I) 6. SUNT UNELE RELICVE CATOLICE SFINTE MOAŞTE?
În multe biserici apusene se pot vedea în sicrie de sticlă corpurile unor „sfinţi” care au murit cu sute de ani în urmă. Ei sunt veneraţi de credincioşi şi sunt consideraţi intermediari rugăciunilor adresate lui Dumnezeu. Mulţi se întreabă însă dacă nedescompu-nerea trupurilor acestora este o minune sau reprezintă intervenţie umană prin îmbălsămare sau alte procedee.
Noile cercetări au dezvăluit în cazul trupurilor unor persoane venerate de catolici munca îmbălsămă-torilor. Din porunca unor prelaţi de la Vatican, aceştia au încercat să protejeze corpurile de procesul natural de descompunere. Dacă după canoanele ortodoxe este interzisă îmbălsămarea slujitorilor şi a monahilor, nu acelaşi lucru funcţionează la romano-catolici; spre exemplu, într-un tablou din secolul al XV-lea, Sandro Botticelli înfăţişează scoaterea inimii în timpul procesului de mumificare a unui înalt prelat. Situaţia nu este singulară.
Din Evul Mediu până în zilele noastre au loc pelerinaje anuale la Cortona, în Toscana. în catedrala de acolo se află cadavrul mumificat al fericitei Margareta (1247-1297). Credincioşii apuseni credeau că este o dovadă a bunăvoinţei Domnului faptul că trupul ei nu s-a descompus. Dar, în urma unor cercetări medicale efectuate acum câţiva ani, oamenii de ştiinţă au descoperit în zona abdominală şi a pieptului tăieturi adânci, cusute cu o aţă neagră. Prin urmare, venerata Margareta fusese mumificată artificial.35 (35 Germer, Dr. Renate, op. cit., pag. 44.)
În perioada medievală erau cunoscute tehnicile de bază ale mumificării egiptene: îndepărtarea organelor interne, uscarea corpului şi, în cele din urmă, tratarea lui cu produse aromate din plante. La o formă de îmbălsămare deliberată s-a apelat şi în cazul faimoasei misionare din India, Maica Tereza, răposată în 1997.
În cazul lui Philip Neri (1515-1595), trei dintre cei mai importanţi medici ai vremii, Andrea Cesalpino, Antonio Porto şi Ridolfo Silvestri au notat[probabil fiind plătiţi bine]] starea considerată minunată a trupului, la deschiderea sicriului pe 7 martie 1599. în ciuda opiniei acestor specialişti, chiar membrii Congregaţiei Oratorii s. Philippi de Urbe nu au considerat conservarea trupului lui Neri drept miraculoasă, deoarece la autopsia acestuia organele interne au fost mutate iar corpul îmbălsămat (a se vedea mai pe larg lucrarea, considerată normativă la catolici, a Joanei Carroll Cruz, „The incorruptibles", Tan Books and publishers, inc, Rockford, Illinois 61105, 1977, pag. 210-211, un studiu al nestricăciunii trupurilor unor diferiţi reprezentanţi apuseni).
Să urmărim şi cazul Bernadettei Soubirous (1844-1879). Se spune că în 1858, acesteia i s-ar fi arătat la Lourdes (Franţa) chipul Maicii Domnului (descoperire faţă de care ortodocşii au mari rezerve, considerând-o, mai curând, înşelare). Ulterior, grota s-a transformat în loc de pelerinaj, iar apei din izvorul de acolo i s-au atribuit puteri tămăduitoare. Fetiţa de atunci, Bernadette, a intrat în mănăstire, unde a murit la vârsta de 35 de ani, fiind înmormântată în capela congregaţiei. Intre timp, Lourdes a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lumea catolică, iar Bernadette urma să fie sanctificată. De aceea trebuia să se afle dacă trupul ei s-a păstrat nestricat, ca un alt semn de bunăvoinţă divină, sau s-a descompus. La examinarea din 1909, la fel şi la alte două verificări ulterioare, corpul se păstrase fără urme de descompunere, dar şi fără vreun indiciu al unei mumificări artificiale 36. Ca să întărească şi mai mult impresia de conservare perfectă [dovedind însă felul acesta că nu sunt Sfinte Moaşte ci trup blestemat sau simple minciuni], pe faţa şi pe mâinile „călugăriţei” apusene s-a aplicat artistic un strat de ceară, realizat de o companie din Paris, care în mod normal produce manechine de modă... Declarată sfântă de Vatican în 1933, Bernadette Soubirous se odihneşte cu trupul într-un sicriu de sticlă în localitatea franceză Nevers. [iată cum se produc, tot la Paris, tot la comandă, celebrele manechine la modă dar de data aceasta cu aspect nu de desfrânate ci aspect de "sfinte" pentru scenele papalităţii][…]
Acestora li se adaugă şi persoane venerate în Apus după Marea Schismă, precum fondatorul ordinului franciscan, Francisc de Assisi (1181-1226), cu trupul în biserica italiană din Assisi, faimosul predicator Anton de Padova (1195-1231), aflat în biserica din localitatea amintită, Zita de la Lucea (1218-1278), „călugăriţa” Teresa de Avila (1515-1582) din aceeaşi localitate spaniolă, „călugărul” franciscan Vincent de Paul (1581-1660) din biserica omonimă din Paris, Catherine Laboure (1806-1876), cu trupul situat în capela surorilor carităţii din Capitala Franţei, precum şi multe alte exemple prezentate de cercetătoarea Joan Caroll Cruz în antologia anterior amintită. Faţă de unele dintre aceste trupuri, în câteva cazuri prea puţin certificate, ortodocşii au serioase îndoieli legate de neputrezirea şi conservarea lor. [de fapt siguranţa că nu sunt Sfinte Moaşte ci trucuri papale în trupuri banale sau minciuni drăceşti pentru oameni latineşti]
Un exemplu al dezmembrării treptate a unui trup în scopul de a obţine moaşte este dat de Francis Xavier, misionar catolic mort în China în 1552. Discipolii i-au acoperit corpul cu var nestins şi l-au îmbarcat pe un vas care mergea la Goa. Din corp au început să cadă treptat diferite fragmente. O aristocrată portugheză, din adoraţie pentru misionar sau din dorinţa de a obţine moaşte, a smuls cu dinţii de-getul mic de la piciorul drept. L-a înapoiat după ce în locul unde fusese degetul a apărut un firicel de sânge,[de fapt o fi simţit o arsură în gură în contact cu varul stins]] iar trupul a fost aşezat într-o raclă separată. In 1636, mai multe organe ale lui Xavier au fost trimise spre biserici din întreaga Asie, iar ceva mai târziu braţul drept a ajuns la Roma. Rămăşiţele, aşezate într-o raclă din marmură şi argint, sunt expuse în Goa (India) la fiecare 10 ani, ultima dată fiind în 1984, când au atras zeci de mii de pelerini şi turişti37.( 37 Chrisp, Peter, op. cit., pag. 68. 100)
Deşi aşa numita Congregaţie a riturilor prezintă lămurit fazele proceselor de beatificare şi sanctificare, statutul rămăşiţelor existente la apuseni nu este lămurit pe deplin nici în prezent (neavând criterii foarte clare de determinare a calităţii trupurilor neputrezite [dacă să fie produse cu var nestins, cu ceară sau prin invocaţii demonice]), cele mai multe fiind expuse spre venerare numai ocazional, la anumite sărbători. Unele dintre ele ar putea fi autentificate de Vatican prin metode cum ar fi datarea cu carbon radioactiv, dar s-a apelat foarte rar la această metodă.
[ştiut fiind că această metodă este recunoscută chiar de autorul ei ca fiind o şarlatanie, izotopii radioactivi neputând data nimic precis sau imprecis ci pur şi simplu din mai multe rezultate fiind selecţionate doar cele ce se potrivesc cu dorinţele plătitorului sau credinţa experimentatorului]

Va urma, dacă ne ajută Dumnezeu, să vorbim în sfârşit despre...

Conservarea trupurilor:

(2) Suprafirească:
(A) SFINTELE MOAŞTE