[ALEXANDRU ANASTASIU]

(II) CANONIZAREA SFINŢILOR CU MOAŞTE
Pentru a evita o eventuală înşelăciune provocată de cauze naturale (condiţii improprii descompunerii trupului, efectul unor medicamente etc), dar şi a unor cauze spirituale (blestemul părinţilor, afurisenia arhiereilor, păcate strigătoare la cer etc), Biserica Ortodoxă, este foarte circumspectă cu privire la proclamarea oficială a canonizării unui sfânt. Există condiţii de fond indispensabile pentru a putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare:
1. Credinţa dreaptă (ortodoxă) să fie păstrată neclintită până la moarte;
2. Preaslăvirea sa de către Dumnezeu cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

- puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă;
- puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credinţe până la moarte;
- puterea de a-şi închina eroic viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi creştine;
- puterea de a săvârşi minuni în viaţă şi după moarte;
- puterea de a apăra sau sluji cu devotament eroic Credinţa şi Biserica Ortodoxă.
3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după
moartea lui şi confirmarea acestuia prin cultul
spontan pe care i-1 acordă poporul credincios,
numărându-1 în rând cu Sfinţii. De la îndeplinirea
acestei cerinţe pot face excepţie numai mucenicii
(Cf. Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic
ortodox. Legislaţie şi administraţie bisericească,
voi. II, Bucureşti, 1990, p. 182).
Creştinul, cinstind rămăşiţele, ca semne ale puterii dumnezeieşti, nu cinsteşte doar faptele de credinţă ale acestora, ci mai ales pe Dumnezeu care îşi arată iubirea şi sfinţenia prin ei. ,JDumnezeu este

minunat întru sfinţii Săi" pentru că El îşi împlineşte voia şi lucrarea în lume prin ei, dar şi pentru că însăşi lumea îşi arată dragostea faţă de El prin ei. Sfinţii sunt desăvârşiţii iubitori de Dumnezeu şi de oameni pentru că ei au arătat lumii iubirea lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu iubirea oamenilor.
Sfintele moaşte sunt o prezenţă materială a persoanei care L-a slăvit pe Dumnezeu şi întru care S-a preaslăvit Dumnezeu. Sfântul Ioan cel Nou s-a familiarizat în timpul vieţii atât de mult cu Dumnezeu încât după trecerea la cele veşnice a intrat în familia lui Dumnezeu, alături de ceilalţi Sfinţi.
Sfântul Ioan, în chip deosebit, a înmănunchiat în jertfa sa mucenicească, această îndoită iubire: de Dumnezeu pentru oameni şi de oameni pentru Dumnezeu, prin care el s-a făcut primitor şi răbdător al tuturor chinurilor pentru dreapta credinţă - ortodoxă. Trădat de un creştin apusean, judecat şi chinuit de un păgân şi ucis de un evreu - ca şi Hristos - Sfântul Ioan cel Nou s-a făcut pe sine ocară pentru ca noi, credincioşii, prin moaştele sale, să dobândim binecuvântare.
Sfântul Ioan cel Nou este darul lui Dumnezeu pentru noi toţi. Moaştele lui („templu al Duhului Sfânt"), un trup aparent fără viaţă, a dat şi dă viaţă tuturor celor care cu dragoste şi evlavie se apropie de Hristos - „Viaţa cea adevărată". Cei credincioşi sunt conştienţi de lucrarea nevăzută, dar simţită în sufletul tuturor celor ce-I cheamă în rugăciune şi se ating de sfintele sale moaşte. Prezenţa sfintelor sale moaşte ne întăreşte nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa veşnică ce va să fie la a doua venire a lui Hristos.

Vedem că Sfânta Biserică Ortodoxă nu doreşte spectacol religios şi nu se grăbeşte a canoniza sfinţi pentru a obţine faimă şi bani cum se face în apus. Ea apreciază paza minţii faţă de entuziasm şi deci a nu pune accentul pe minuni ci pe pocăinţă. De aceea nici nu foloseşte mijloace de conservare a cadavrelor pentru a le da aspect de SFinte Moaşte şi chiar când are Sfinte Moaşte nu le face nici reclamă ci dimpotrivă se roagă şi are răbdare până când confirmă sfinţenia lor. Este specifică o astfel de lucrare seriozităţii lăuntrice. Acea lege de aur a trezvitorilor: "Nu lepăda şi nu primi" până nu ai confirmare fără greşeală, adică de sus.

Vă doresc multe bucurii duhovniceşti şi multă răbdare în necazuri şi boli ca să ajungeţi la o viaţă de slavoslovie continuă!

Va urma (III) CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE